Ofiţerul de la Academia de Poliţie suspectat că i-a trimis mesajele de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan a fost plasat sub control judiciar, anunţă DNA, care a preluat cazul având în vedere funcţia bărbatului.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de joi, faţă de inculpatul Gheorghe Adrian Bărbulescu, ofiţer de poliţie în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", pentru şantaj (prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000).
"Actele de cercetare au fost iniţiate şi desfăşurate de către Poliţia Capitalei (DGPMB) sub supravegherea unei alte unităţi de parchet până la identificarea presupusului autor, după care, datorită funcţiei pe care acesta o deţine, respectiv ofiţer de poliţie (persoană care exercită o funcţie publică în cadrul unei instituţii) dosarul a fost declinat la DNA pentru competentă soluţionare", se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în seara de 15 aprilie, Gheorghe Adrian Bărbulescu a transmis unei persoane, jurnalist de investigaţie - persoană vătămată, la numărul personal de telefon al acesteia, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze activitatea de investigare a modului în care mai multe persoane din cadrul şcolii doctorale a Academiei de Poliţie "A.I. Cuza" au obţinut titlul de doctor.
Inculpatul a ameninţat-o pe jurnalistă că, în caz contrar, aceasta va suferi acte de violenţă şi îi va fi suprimată viaţa, mai arată DNA.
Pe timpul controlului judiciar, bărbatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la I.P.J. Ilfov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent; să nu se apropie de anumite persoane menţionate în ordonanţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.