Video Oamenii au mers în număr mare la biserică pentru a asista la slujbele de Înviere, în București și în țară

Data actualizării: Data publicării:
Credincioșii au mers în număr mare la slujbele de Învier
Credincioșii au mers în număr mare la slujbele de Înviere. Foto: Captură Digi24

Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală a început cu puțin înainte de miezul nopții. Credincioșii au început să se adune cu câteva ore înainte. Au vrut să fie siguri că prind un loc, mai ales că a fost anunțat un număr maxim al celor care pot asista la slujba oficiată de Patriarhul Daniel. 

La Catedrala Mitropolitană din Iași, slujba de Înviere se ține, pentru prima oară, în întregime în aer liber. Preoții au luat aceasta decizie pentru a da posibilitatea unui număr cât mai mare de credincioși să participe, dar să poată respecta și măsurile de siguranță.

La fel ca și în ultimii ani, la Constanța, Lumina Sfânta vine de pe mare. Mii de credincioși au mers în portul Tomis să întâmpine ambarcațiunea în care se afla arhiepiscopul Teodosie. Apoi, vor porni într-o procesiune către Catedrală și vor lua parte la slujbă.

Mii de credincioși s-au adunat și la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, la slujba de Înviere. Autoritățile au transmis că vor supraveghea cu atenție zona, ca să se asigure că toată lumea respectă regulile de protecție față de noul coronavirus.

În Brașov, o slujbă de Înviere este ținută în Piața Sfatului, din centrul orașului. Așa vor putea asista cât mai mulți credincioși fără să creeze aglomerație.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...