Video "Oameni care mai au doar o bucățică de pâine vin să o dea echipelor de intervenție". Salvatorii români, despre dezastrul din Turcia

Data actualizării: Data publicării:
pompier roman in turcia
Salvatorii români care intervin în Turcia au ajutat vineri dimineață la scoaterea de sub dărâmături a unei femei. Ea a fost preluată de echipajele medicale. FOTO Captură Digi24

Salvatorii români care intervin în Turcia au ajutat vineri dimineață la scoaterea de sub dărâmături a unei femei. Ea a fost preluată de echipajele medicale. Ei spun că seismele au lăsat în urmă dezastru și că oamenii de acolo au pierdut tot ce aveau și acum mai speră doar să-și găsească rudele în viață sub mormanele de moloz. 

"Timp de câteva ore, operaţiunile de salvare au fost continuate de structurile naţionale, cu sprijinul echipei RO-USAR. Astfel, în această dimineaţă, în jurul orei 4,00 (ora locală), echipa de căutare-salvare a României a sprijinit autorităţile locale pentru extragerea unui supravieţuitor (o femeie în vârstă de 55 - 60 ani, conştientă, cooperantă). Persoana a fost predată echipajelor medicale", a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La ultima misiune alocată, echipa RO-USAR identificase, joi seara, prin căutare tehnică (senzori acustici), posibila prezenţă a unor supravieţuitori. Din spusele localnicilor, clădirea prăbuşită avea 9 etaje, precizează IGSU.

Conform sursei citate, la solicitarea expresă a autorităţilor turce, misiunile modului de căutare-salvare RO-USAR au continuat joi noaptea inclusiv în afara sectorului repartizat echipei.

Mărturii emoționante ale salvatorilor români

Salvatorii români spun că seismele au lăsat în urmă dezastru și că oamenii de acolo au pierdut tot ce aveau și acum mai speră doar să-și găsească rudele în viață sub mormanele de moloz. 

Zilele acestea, salvatorii români au reușit să scoată de sub o clădire prăbușită doi părinți și pe bebelușul acestora. Au fost găsiți ținându-l în brațe pe cel mic, mort.

Pompier: "Nu am mai văzut așa ceva, poate doar în filme, o imagine apocaliptică. Mai bine de 90% dintre clădiri nu mai pot fi locuite."

Romică Daniel Chințoiu, salvator: "E un dezastru total, ăsta a fost primul gând: e un dezastru total."

Pompier: "Situatia este gravă, vorbesc de oameni care și-au pierdut acoperișul și membri ai familiei."

Drăgulin Ciprian: "Noi am venit să salvăm cât mai mulți oameni."

Pompier: "În prima zi de intervenție, colegii au avut o informație că într-un imobil de 8 etaje care s-a prăbușit ar mai putea fi persoane în viață. S-a reușit crearea unei breșe de acces către ele. Inițial am dedus că era doar o persoană, dar am constatat că era o întreagă familie - soție, soț, bebeluș se țineau în brațe, bebelușul era între ei probabil pentru a-l proteja. Din păcate pentru bebeluș nu s-a mai putut face nimic, însă pentru părinți intervenția a fost o reușită, după 7 ore de intervenție.

Impactul psihologic e mare. Pe lângă mormanul de beton, vedem oameni care stau în stradă, însă nu lipsește omenia. Vedem oameni cărora le-a rămas doar o bucată de pâine și care vin la echipele de intervenție și din puținul lor vor să-i ajute cu un pahar de apă sau o bucățică de pâine."

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri