O groapă de şase metri adâncime a apărut în şoseaua spre zona Padiş
Data actualizării: Data publicării:
Surpriză pentru turiştii care şi-au petrecut sfârşitul de săptămână în zona Padiş, din județul Bihor. Pe Drumul Judeţean 763 care leagă comuna Pietroasa de platoul Glăvoi a apărut o groapă uriașă în carosabil.
Porţiunea pe care s-a surpat pământul a măsurat aproape un metru şi a avut o adâncime de şase metri.
Zona a fost semnalizată în cursul serii de duminică, iar luni muncitorii au acoperit groapa. A fost nevoie de două încărcături de piatră pentru a umple golul apărut în asfalt.
Adrian Şimon, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor: "Duminică seară, într-adevăr, a apărut o groapă pe drumul judeţean dintre Pietroasa şi Padiş. Luni dimineaţa, împreună cu Jandarmeria şi cu Poliţia Rutieră, respectiv cu rangerii, cu primarii de Budureasa, Direcţia Tehnică din cadrul Consiliului Judeţean Bihor a fost la faţa locului şi a închis perimetrul respectiv. Dar circulaţia nu a fost oprită în totalitate.
Ceea ce este important este că până luni după-masă, la ora 16, lucrurile s-au rezolvat şi s-a reparat porţiunea de drum respectivă."