O dronă rusească a căzut și pe teritoriul Letoniei. Autoritățile au deschis o anchetă

Data publicării:
Dronă Shahed în zbor pe fundalul unui cer cu nori
Foto: Profimedia

O dronă militară din Rusia a ajuns și pe teritoriul Letoniei, mai exact în partea de Est a țării, la 50 de kilometri de granițele cu Belarus și Rusia. Autoritățile din Letonia au început o anchetă și anunță că sunt în strânsă legătură cu alianții NATO.

Dronele rusești nu cad doar pe teritoriul românesc, una a ajuns și în apropierea orașului Rezekne din Letonia. Președintele leton susține că astfel de incidente sunt în creștere în ultimă perioadă și este nevoie de o abordare colectivă.

„O dronă militară rusă s-a prăbușit ieri în partea de est a Letoniei. Există o anchetă în derulare. Suntem în strânsă legătură cu aliații noștri. Numărul de astfel de incidente este în creștere de-a lungul flancului estic al NATO și trebuie să le abordăm colectiv”, a anunțat Edgars Rinkēvičs pe platforma X.

O reacție a venit și de la Ministerul Apărării din Letonia care a anunțat că autoritățile investighează circumstanțele incidentului.

„În prezent, serviciile responsabile, inclusiv Poliţia, continuă investigarea circumstanţelor incidentului, dar conform datelor preliminare este vorba despre un vehicul aerian militar fără pilot al Federaţiei Ruse şi, conform informaţiilor Forţelor Armate Naţionale, a intrat spaţiul nostru aerian dinspre Belarus", se arată într-un comunicat difuzat de Ministerul leton al Apărării, potrivit Agerpres.

Conform ministerului Apărării din Letonia, sistemele armatei au detectat pătrunderea unei drone în spaţiul aerian al Letoniei, au monitorizat deplasarea acesteia şi au determinat locul în care aparatul s-a prăbuşit.

Orașul Rezekne, cu o populație de 26.000 de locuitori, este situat la aproximativ 50 de kilometri de granița Letoniei cu Belarus, care se află la sud-est. De asemenea, granița cu Rusia se află la aproximativ 50 de kilometri Est de acest oraș.

O dronă rusă a ajuns pe teritoriul României

Sistemul de supraveghere radar a identificat şi urmărit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, traseul unei drone care a pătruns în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul nostru spre Ucraina. Ministerul Apărării a anunțat că a ridicat două avioane F-16 pentru a monitoriza traseul acesteia. De asemenea, există indicii că bucăţi dintr-o dronă ar fi căzut într-o zonă nelocuită din Periprava, iar forţele MApN fac cercetări. Ucrainenii susțin că drona ar fi traversat Delta Dunării.

Este cel mai avansat zbor al unei drone rusești în spațiul aerian românesc. Drona de origine iraniană lansată de ruși ar fi traversat Delta Dunării, susține aviația ucraineană.

Editor : Andreea Rubica

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri