După cea mai mare creștere de cazuri noi din ultimele șase săptămâni, 345 de infectări cu coronavirus înregistrate miercuri, noul bilanț al autorităților arată că în ultimele 24 de ore au fost 320 de cazuri noi de COVID-19. Bilanțul total al infecțiilor ajunge la 23.080. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.308 au fost declarate vindecate și externate.
Până astăzi, 1.473 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 17.06.2020 (10:00) – 18.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 decese (12 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mureș, Olt, Suceava, Vrancea și București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.429 de persoane. Alte 86.167 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 597.696 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 486 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.160 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 141 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 191.750 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 17 iunie a.c., 120 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.531 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 817 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 29 au fost dec larați vindecați: 9 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.