„Nu mă simt în siguranță pe malul românesc”. Mărturia unui român din Plauru după atacurile rusești de la Dunăre (Reuters)

Data publicării:
drona romania
Atac cu drone asupra portului Izmail de pe Dunăre. Foto: Twitter

În timp ce pescuia, marţi, pe malul românesc al Dunării, apicultorul Gabi Popescu a putut vedea barje care încărcau cereale în portul fluvial ucrainean Izmail, la o zi după ce Rusia a lansat, în cursul nopţii, al treilea atac împotriva infrastructurii portuare. Atacul a zdruncinat ferestrele din satul românesc de frontieră Plauru, de peste fluviu, iar remorca lui Popescu s-a zguduit, relatează Reuters.

„Am numărat cinci explozii, trei foarte puternice”, a declarat Gabi Popescu, care de şase ani îşi aduce stupii din centrul României la Plauru.

Ucraina a declarat luni că drone ruseşti rătăcite au detonat pe teritoriul României, dar Bucureştiul a negat cu tărie. Însă atacurile asupra porturilor fluviale din Ucraina, la doar câteva sute de metri de graniţa cu România, au crescut riscurile de securitate pentru NATO, care are un angajament de apărare colectivă, notează Reuters.

„Pot să vă spun că nicio piesă, nicio dronă şi nicio parte a unui dispozitiv nu a aterizat în România”, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.

„Avem control total asupra spaţiului nostru naţional. Dar, da, suntem îngrijoraţi, pentru că aceste atacuri au loc foarte aproape de graniţa României. Mi s-a spus astăzi că au fost verificate atacuri la 800 de metri de graniţa noastră, deci foarte, foarte aproape”, a declarat preşedintele.

Ucraina a raportat de mai multe ori în cursul războiului că arme ruseşti au survolat sau s-au prăbuşit peste ţări vecine, inclusiv membri NATO. În cel mai dramatic incident, două persoane au fost ucise în Polonia de o rachetă care a căzut în apropierea graniţei, în noiembrie anul trecut. Polonia şi aliaţii din NATO au declarat ulterior că a fost o rachetă de apărare antiaeriană ucraineană care şi-a ratat ţinta.

„Ni se strânge inima atunci când sună sirenele noaptea”

Fluviul Dunărea este acum principala cale de ieşire a Ucrainei pentru cereale, după ce accesul la propriile porturi de la Marea Neagră a fost blocat odată cu ieşirea Rusiei, la mijlocul lunii iulie, din acordul care asigura un coridor de trecere sigură pentru nave, acord negociat de Naţiunile Unite şi Turcia. De atunci, Rusia a atacat în repetate rânduri porturile fluviale ucrainene Izmail şi Reni.

În Plauru, puţinii locuitori rămaşi pot auzi sirenele de bombardament care sună în Izmail de mai multe ori pe săptămână. „Le ignorăm în timpul zilei, dar ni se strânge inima atunci când sună noaptea”, a declarat Daniela Tănase, o localnică.

În ciuda asigurărilor guvernamentale că România este protejată de apartenenţa sa la NATO, Gabi Popescu nu este prea încurajat. „Vreau să spun că nu mă simt în siguranţă aici. Sunt pe malul românesc şi nu mă simt în siguranţă”, a declarat el pentru Reuters.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...