Noile norme de testare pentru coronavirus, anunțate de INSP. Cine va fi testat și cine nu

Data actualizării: Data publicării:
test-coronavirus-romania-inquam-ganea (20)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat noile norme de testare pentru coronavirus, precum și regulile de internare și externare a pacienților cu Covid-19. Recomandările sunt făcute pe baza sfaturilor oferite de Centrul European de Control al Bolilor (ECDC).

INSP precizează că Romania se află în prezent în stadiu pre-epidemic, cu cazuri de import și cazuri de transmitere locală restrânsă, fără să existe dovezi de transmitere intracomunitară susținută.

În aceste condiții, strategia de testare trebuie sa fie axată pe detectarea rapidă a cazurilor de Covid-19, pentru a limita transmiterea, și pe obținerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectaăa.

Prin urmare, vor avea prioritate la testare persoanele simptomatice care au fost în străinătate, contacți apropiați simptomatici ai cazurilor confirmate, personal medico-sanitar (inclusiv asimptomatic) contact apropiat cu caz confirmatm, cazuri de infecție respiratorie acută severă, care au fost testate negativ pentru gripă, din toate categoriile de varstă și din toate spitalele și persoane instituționalizate simptomatice.

Testarea se face doar la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât și în cel privat de sănătateî.

Pe de altă parte, nu vor fi testați contacții asimptomatici ai cazurilor confirmate, altii decât personalul medico-sanitar, și persoanele asimptomatice care vin din străinătate. În cazul acestor categorii, vor fi făcute teste dacă apar simptome în decurs de 14 zile.

În cazul în care testele sunt pozitive, persoanele cu Covid-19 vor fi internate cu izolare în spital. Pentru externare, este nevoie de două teste negative făcute nterval de 24 de ore, din momentul în care medicul curant consideră că evoluția pacientului permite externarea.

Lista completă a criteriilor de testare pentru COVID-19 poate fi consultată AICI

Conform autorităților, în acest moment numărul de teste disponibile în cele 11 centre de testare de la nivel național este de 8.612. De asemenea, capacitatea de testate este de 1.100-1.200 de teste/zi, și se lucrează pentru a extinde această capacitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri