Nicuşor Dan susține că sursa poluării din Bucureşti este "dezvoltarea urbană haotică". Ce spune despre scăldatul în Dâmbovița

Data publicării:
nicușor dan
Foto: Nicușor Dan, primarul general al Capitalei / Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat la Digi 24 că sursa poluării din Bucureşti este "dezvoltarea urbană haotică" din ultimii 20 de ani. Referitor la posibilitatea ca bucureștenii să se scalde în Dâmbovița, primarul Capitalei a evidențiat care sunt problemele în acest moment.

"Există acest echilibru între autoritatea locală şi autoritatea naţională. Mie nu mi-a plăcut deloc acest proiect. Să vedem ce atribuţii au unii şi ce atribuţii au alţii. Dacă ne uităm la poluare, sursa poluării din Bucureşti este dezvoltarea urbană haotică din ultimii 20 de ani şi aici responsabilitatea uriaşă revine unor instituţii ale statului care nu au controlat această dezvoltare: Inspectoratul de Stat în Construcţii, Prefectul, Parchetul chiar, pentru că avem o corupţie imobiliară şi nu avem niciun corupt, Agenţia pentru Protecţia Mediului - toate astea sunt instituţii ale statului naţional, nu ale autorităţii locale. Noi am pierdut, de exemplu, sute de hectare de spaţiu verde. Probabil că 1.400-1.500 de hectare de spaţiu verde au fost pierdute între 1989 şi 2020", a spus Nicuşor Dan, vineri, la Digi24.

Întrebat despre soluţiile care pot asigura un aer curat în Capitală, Nicuşor Dan a spus că "în primul rând, nu trebuie să mergem spre mai rău decât este acum, pentru că modul în care se construieşte şi autorizaţiile date de primăriile de sector şi modul în care instituţiile pe care le-am enumerat nu reacţionează nu fac decât să mergem în mai rău".

El a precizat că printre soluţiile identificate de Primăria Capitalei pentru un aer curat se numără modernizarea transportului public, studii de fezabilitate pentru semaforizare inteligente, "radiale" pentru a putea folosi autostrada de centură, reabilitarea sistemului centralizat de încălzire, amenajarea spaţiilor verzi.

Referitor la posiblitatea scăldatului în Dâmboviţa sau în lacurile din Capitală, Nicuşor Dan a precizat câteva probleme din prezent.

"Calitatea apei Dâmboviţei este bună. Pe Dâmboviţa, problema este cu accesul, pentru că sunt acele dale, cuva mare de beton care defineşte din anii '70 Râul Dâmboviţa, şi cei de la Apele Române, din motive tehnice, insistă să rămână, pentru ca, în ipoteza unei inundaţii, râul să fie bine canalizat spre ieşirea din Bucureşti. În privinţa lacurilor... Istoric, s-a înotat în Bucureşti. Au fost ştranduri pe acele maluri de lac. Acolo, din păcate, e o chestiune de mulţi ani pentru că (...) se deversează, s-a permis construirea a nenumărate ansambluri rezidenţiale care deversează în lac şi atunci, până când o să rezolvăm această problemă de deversare, o să mai dureze", a spus Nicușor Dan la Digi 24.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
O mamă din Ucraina, violată și torturată de 15 torționari ai lui Putin, a fost condamnată la 18 ani de...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025