Nicușor Dan spune că va îndeplini marea majoritate a celor 10 obiective impuse de PNL

Data publicării:
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a spus vineri, în timpul unei declarații de presă, că va îndeplini marea majoritate dintre cele zece obiective stabilite de către PNL.

„Unele din ele sunt pe chestiuni care sunt deja începute. Situaţia celor zece puncte este diferită, dar până la cele şase luni o să vedeţi că marea majoritate (vor fi atinse - n.r.). (...) O parte dintre ele sunt chestiuni care ţin de o evoluţie... Probleme care au început acum un an şi jumătate, acum un an. La momentul potrivit o să fac un bilanţ”, a arătat el, în cadrul unei declaraţii de presă, scrie Agerpres. 

Nicuşor Dan a menţionat că are „un foarte mare respect” pentru cei care l-au votat şi tratează „cu mare responsabilitate” îndeplinirea celor zece obiective. „Eu am un foarte mare respect pentru oamenii care m-au votat şi o parte importantă dintre oamenii care m-au votat sunt votanţii acestui partid. De asta eu am tratat cu mare responsabilitate această sarcină”, a spus el.

Întrebat de jurnalişti dacă negociază cu PNL să îi susţină candidatura pentru un nou mandat, el a răspuns că este „foarte devreme” pentru astfel de discuţii. „Cel puţin un an şi jumătate de acum o să facem administraţie şi în momentul ăla, sigur că suntem oameni politici, o să avem toate discuţiile politice necesare”, a afirmat Nicuşor Dan.

Reprezentanţii PNL Bucureşti i-au cerut, pe 1 februarie, primarului general, Nicuşor Dan, să îndeplinească o serie de obiective cu privire la termoficare şi în alte domenii, în şase luni, pentru a-i menţine sprijinul politic.

Este vorba despre demararea execuţiei lucrărilor la minim două tronsoane din reţeaua de termoficare, finanţate din proiectul de 1,6 miliarde lei, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare; lucrările la tronsonul 1 din Prelungirea Ghencea să ajungă măcar la 50% execuţie (inclusiv plăţi) până pe 31 iulie, iar circulaţia pe Pasajul Doamna Ghica să se deschidă până pe 31 iulie; publicarea primei variante din master-planul pe biciclete; subscrierea capitalului social la STB cu minimum 100 de milioane lei pentru planul de recondiţionare a flotei de transport public; deblocarea autorizaţiilor de taximetrie; prezentarea versiunii finale a strategiei de digitalizare.

De asemenea, liberalii au solicitat reorganizarea Primăriei Municipiului Bucureşti pe criterii de eficienţă şi performanţă administrativă; punerea în dezbatere publică a proiectelor Consiliului General; amenajarea şi readucerea într-o „situaţie de bun simţ” a parcurilor aflate în administrarea municipalităţii, în special Cişmigiu, Mihai I (Herăstrău), Carol I, Tineretului şi Izvor; finalizarea consolidării clădirilor demarate în mandatul precedent; demararea execuţiei lucrărilor de consolidare şi restaurare pentru minim 10 clădiri emblematice din Bucureşti; actualizarea bazei de date aferente PUG; realizarea unui mecanism de planificare, transparentizare şi prioritizare a lucrărilor publice, din care să reiasă clar etape, bugete, responsabilităţi şi termene de realizare. 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...