Nelu Tătaru: Putem spune destul de sigur că se redeschid terasele

Data actualizării: Data publicării:
terasa unui hotel in majorca
Foto: Guliver/GettyImages

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că este „destul de sigur” că terasele vor fi redeschise de la 1 iunie, în condițiile distanţării fizice.

„La sfârşitul acestei săptămâni vom avea şi evaluarea acestei prime perioade de 14 zile de relaxare şi vom putea spune şi măsurile de relaxare care vin după 1 iunie. Deocamdată putem spune destul de sigur că vom redeschide terasele. Păstrăm aceeaşi distanţare socială, de un metru şi jumătate, şi precauţii pentru locurile comune, cum sunt toaletele. Pot fi mai multe măsuri, dar evaluarea o vom face la sfârşitul acestei săptămâni. Vor apărea ordine de ministru comune în care vom relata şi zonele care se vor deschide, dar vom avea şi acele măsuri care dau modul de desfăşurare şi funcţionare a acestor activităţi care vor fi relaxate, a spus Tătaru, la B1TV, potrivit Agerpres.

El a adăugat că în spaţiile deschise, cum sunt terasele, nu există obligativitatea măsurării temperaturii clienţilor.

„Dacă lucrurile decurg normal, din 15 iunie ne gândim să deschidem şi plajele. Distanţarea fizică rămâne un principiu de bază, spaţiile comune, suprafeţele comune, igiena rămân principii de bază. Dacă respectăm aceste precauţii, ne putem permite în timp şi alte relaxări”, astfel încât din iulie-august, românii să aibă "o viaţă cvasi-normală”, a mai spus ministrul.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, fotografiat în pădure! Imaginile la care nu se aştepta nimeni, ce făcea în...
Digi FM
Ce ciudățenie a descoperit Oana la soțul ei, Vlad Gherman? „N-am mai văzut așa ceva”
Pro FM
Alexandru Ciucu, prima reacție după dezvăluirile făcute de Alina Sorescu: „Se spun despre mine minciuni...
Film Now
Jane Seymour l-a îngrijit pe Christopher Reeve după accidentul care l-a lăsat paralizat: "Soția lui și cu...
Adevarul
Ce a arătat prima dezbatere națională pe marginea reformei din învățământ. Specialist:„A fost clipa...
Newsweek
Pensiile speciale au crescut chiar din ianuarie cu 2.000 lei. Cele contributive, tăiate. De ce?
Digi FM
Cum reacționează soțul Simonei Țăranu atunci când ea primește mesaje de la fotbaliști celebri?
Digi World
Ce fel de cafea poți bea dacă ai arsuri la stomac sau reflux gastroesofagian
Digi Animal World
O căţeluşă care a dispărut în Ajun de Crăciun, după ce s-a speriat de petarde, a fost găsită după o lună şi...
Film Now
Ce i-a spus Naya Rivera fiului ei înainte să se înece. Fostul soț: „Mă zguduie profund gândul că a fost...
UTV
(VIDEO) Sebastian Stan și-a surprins fanii la Festivalul de Film de la Santa Barbara. Actorul a vorbit în...