Nelu Tătaru: Fără stare de alertă, purtarea obligatorie a măștilor ar limita niște drepturi

Data actualizării: Data publicării:
nelu tataru, secretar de stat MAI
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Nelu Tătaru a spus miercuri seară la Digi24 că este nevoie de prelungirea stării de alertă, deoarece riscul epidemiologic o impune și nu se poate vorbi despre o decizie politică. Ministrul Sănătății a respins și ideea ca starea de alertă să fie impusă doar în anumite zone, pentru că o persoană bolnavă poate pleca de acolo și să ajungă într-o zonă unde ea nu instituită.

„Dincolo de disputa politică este o stare de alertă, chiar dacă nu este aprobată de Parlament. Încă avem 200 de cazuri noi, avem încă 150 de cazuri la ATI, încă avem 4.000 de cazuri active. Toate relaxările progresive, graduale, le putem face doar în contextul unei stări de alertă sau de urgență. Toate măsurile de sprijin, detașarea de la un spital la altul se poate face doar într-o stare de alertă, suportul pentru persoanele defavorizate îl putem face doar în stare de alertă. Nu s-a terminat această pandemie, avem focare noi în ultimele zile, avem transmitere comunitară”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a spus că dacă nu va mai fi prelungită starea de alertă, România va fi „într-un pericol sanitar, ne obligă cam tot ce avem de relaxat să relaxăm”.

„Nu avem acele contra măsuri în eventuala creștere a numărului de cazuri. Ne va face să căutăm tot felul de alternative, ordine de ministru, stări de risc epidemic crescut”, a subliniat el.

Întrebat despre planul B, el a spus că Ministerul Sănătății are ordine de ministru și protocoale pentru ce înseamnă situații epidemice și că spitalele au planuri albe, dar că nu este de ajuns.

Întrebat dacă va mai fi obligatorie purtarea măștilor, Nelu Tătaru a răspuns că este „la limită”.

„Am limita niște drepturi, în starea de alertă putem impune niște lucruri”, a completat ministrul, adăugând că nici „restaurantele nu mai pot fi” închise.

„Starea de alertă este o stare în care putem da hotărâri ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență care se transformă în Hotărâri de Guvern, ne ajută să impunem niște restricții”, a spus el.

Tătaru a spus că sunt discuții la nivel de prim-ministru cu opoziția, dar că încă nu s-au terminat aceste discuții: „Sper să putem ajunge la un numitor comun”. El a precizat că nu a vorbit direct cu Marcel Ciolacu în acest sens.

Cu privire la o eventuală lege dată de Parlament în locul stării de alertă, ministru a spus că „acea lege trebuie dată pentru o situație anume, care este situația, trebuie ce o justificăm. Pentru ce dăm acea lege, este stare de alertă? Dacă este stare de alertă de ce nu o recunoaștem ca stare de alertă?”

Despre propunerea USR de limitare a stării de alertă doar în anumite zone, ministrul a spus că „în acest context nu stă în picioare, avem focare peste tot și în instituire”.

„Dar starea de alertă trebuie să existe, un caz asimptomatic nu poate să iasă dintr-o zonă și să nu mai fie într-o zonă unde nu e stare de alertă”, a subliniat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă în condițiile în care nu ar mai exista starea de alertă și numărul cazurilor de coronavirus ar crește, ar putea fi reinstituită din nou starea de urgență, ministrul a spus că „dacă vom avea o evoluție nefavorabilă, decizia este la domnul președinte” Iohannis.

„Nu am ajuns la acel blocaj, eu sper ca Parlamentul să înțeleagă că este necesară o stare de alertă, că avem doar strictul necesar care ne trebuie pentru a gestiona acest final de pantă descendentă”, a spus Tătaru, întrebat dacă ar recomanda o nouă stare de urgență.

Ministrul a precizat că prelungirea stării de alertă vine dintr-o nevoie „pur epidemiologică, tehnică, sanitară” și nu dintr-o decizie politică.

El a explicat că specialiștii care recomandă acest lucru sunt cei de la Inspectoratul Național de Sănătate Publică, de la Centrul de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, iar astfel de sfaturi vin și din relația de comunicare cu OMS dar și cu specialiștii din țară de pe plan județean.

„Un ordin de ministru nu-ți permite cât îți permite o stare de alertă”, a subliniat Nelu Tătaru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei