Mircea Geoană a fost numit joi, în mod oficial, secretar general adjunct al NATO. Geoană devenit, astfel, românul aflat în cea mai înaltă poziție în ierarhia Alianței Nord-Atlantice și prima persoană din Europa Centrală și de Est care ocupă această poziție, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul NATO.
„Sunt încântat să anunț numirea lui Mircea Geoană în funcția de secretar general adjunct al NATO”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Este un suporter devotat al întăririi relațiilor transatlantice, a cărui îndelungată experiență în funcții de stat și diplomatice îi va fi de ajutor în noua funcție”.
După preluarea funcției, Mircea Geoană a declarat că desemnarea sa este recunoașterea faptului că România este „un aliat serios”, informează Mediafax.
„Desemnarea mea în această funcție este o recunoaștere a faptului că România este un aliat serios, care își ia în serios angajamentele , care cheltuiește 2% din PIB pentru apărare, obligațiile noastre asumate în cadrul Alianței”, a spus Geoană.
Mircea Geoană este fondatorul și președintele Institutul Aspen România. A fost președinte al Senatului României, în perioada 2008-2011, ministru de Externe (2000-2004) și ambasador al României în Statele Unite ale Americii (1996-2000).
Editor web: Mihnea Lazăr