Minivacanța de Rusalii. Cum va fi vremea la mare și ce surprize vă așteaptă

Data actualizării: Data publicării:
slapi plaja mare vacanta
FOTO: Shutterstock

Începe minivacanța de Rusalii, dar și vacanța elevilor. Cei care se gândesc să meargă la mare în acest weekend prelungit nu vor face o alegere greșită. Vremea este perfectă, iar gazdele s-au pregătit cât au putut de bine în așteptarea turiștilor.

Înainte de liberele de Rusalii (16-17 iunie 2019), pe Autostrada Soarelui s-au retuşat gropile şi s-au închis şantierele. Pentru că patronatele din turism au acuzat că lucrările le gonesc clienţii, de astăzi nu va mai fi niciun muncitor pe A2. Este decizia luată de ministrul transporturilor. Lucrările se suspendă, dar problemele rămân, se plâng şoferii.

Cum va fi vremea la mare

În acest final de săptămână prelungit cu a doua zi de Rusalii, ploile vor sta departe de cea mai mare parte a litoralului, iar condiţiile de averse de după-amiază vor fi reduse. Asta înseamnă că momentele însorite vor fi numeroase şi vă puteţi bronza fără probleme. În plus, termometrele vor indica valori tipice pentru mijlocul verii, adică de peste 28 de grade Celsius în toate staţiunile.

Atenţie la radiaţia ultravioletă, care a crescut mult în ultima perioadă.

Chiar dacă este abia mijlocul lunii iunie, apa mării s-a încălzit extrem de mult, are în jur de 26 de grade Celsius aşa că puteţi face baie fără probleme.

Ultima verificare a plajelor

Directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR), Victor Sandu, i-a cerut directorului Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Dobrogea - Litoral, Hristu Uzun, să efectueze o ultimă verificare a plajelor înaintea începerii minivacanţei de Rusalii. Având în vedere faptul că operatorii economici care au închiriat sectoarele de plaje se vor confrunta pentru prima dată, în acest an, cu un flux mare de turişti, inspectorii bazinali de apă trebuie să verifice dacă sunt respectate prevederile legale şi cele contractuale.

ABA Dobrogea - Litoral a adunat, în perioada 20 mai - 13 iunie, de la linia ţărmului, de pe întreg litoralul turistic românesc circa 2.400 de tone de alge.

Până în prezent, în acest sezon estival, fenomenul de înflorire algală a înregistrat valori crescute în sudul Litoralului, fiind vorba de staţiunile 2 Mai, Olimp, Mangalia, (tronsonul Olimp - Vama Veche) de unde au fost strânse 1.700 de tone de alge. Totodată, atât de pe tronsonul Agigea -Eforie-Costineşti, cât şi de pe tronsonul Năvodari - Mamaia - Constanţa s-au colectat 350 de tone de alge.

În toată perioada estivală, ABA Dobrogea - Litoral va monitoriza în permanenţă calitatea apei în zona litorală, precum şi respectarea normelor în vigoare de către administratorii plajelor, astfel încât turiştii să beneficieze de cele mai bune condiţii pentru petrecerea timpului liber.

Constanţa: Turiştii care vin pe litoral se pot plimba cu autobuzele etajate până în toamnă

Turiştii aflaţi pe litoral au posibilitatea, începând de joi, să se plimbe cu autobuzele etajate pe parcursul întregului sezon estival, ei putând astfel să vadă 100 de obiective turistice importante din Mamaia, Constanţa şi din Portul Constanţa.

Potrivit unui comunicat al Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanţa, joi a fost deschis sezonul autobuzelor etajate, iar linia estivală va conecta oraşul cu portul şi cu staţiunea Mamaia, urmând să circule până în toamnă.

Traseul autobuzelor etajate este următorul:  Gara CFR - Piaţa Far - Poarta 5 - Silozurile Saligny (incinta Port) - Cuibul Reginei (incinta Port) - Portul Turistic Tomis - bulevardul Elisabeta - strada Termele Romane - strada Negru Vodă - strada Mircea cel Bătrân - bulevardul Mamaia până la Tabăra Turist (Hotel Caraiman) din staţiunea Mamaia.

Linia va fi deservită de şase autobuze etajate cu plecări din Mamaia (Tabăra Turist) cu o frecvenţă de 25 de minute, în program 9.00 - 18.00 în prima parte a verii şi până la ora 22.00 în plin sezon estival.

Autobuzele City Tour includ în ruta lor 100 de obiective turistice importante din municipiul Constanţa şi din staţiunea Mamaia, printre care: Silozurile Anghel Saligny, Vechea Bursă Maritimă, Gara Maritimă, Cuibul Reginei, Muzeul de Istorie şi Arheologie, Edificiul Roman cu Mozaic, Moscheea Carol I, Cazinoul, Acvariul, Farul Genovez, Portul turistic "Tomis", Delfinariul, Satul de Vacanţă, Cazinoul din Mamaia.

„Totodată, a fost lansată o hartă nouă a traseului liniei turistice ce cuprinde cele 100 de obiective turistice. Harta va fi pusă gratuit la dispoziţia călătorilor, odată cu îmbarcarea în autobuzele etajate. Toate aceste atracţii turistice sunt disponibile şi pe orice telefon prin aplicaţia CiTy TOUR Constanţa. Ca noutate, începând de anul acesta, aplicaţia CiTy TOUR Constanţa se poate instala şi pe telefoanele cu sistem de operare iOS”, se arată în comunicat. 

Sursa citată precizează că anul trecut peste 200.000 de călători au optat pentru o plimbare pe linia estivală.

Preţul unei călătorii este de 3 lei, iar cei care doresc să se plimbe toată ziua pe sistemul hop on/ hop off vor achita 5 lei.

În perioada 1 iulie – 31 august, preţurile vor fi de 6 lei pentru o călătorie şi 10 lei pentru o zi întreagă. Tichetele de călătorie se vor procura de la şofer şi se validează în autobuz.

Trenurile Soarelui reintră în circulație

Trenurile Soarelui reintră în circulaţie la sfârşitul săptămânii, iar peste 40 de garnituri vor asigura zilnic, timp de aproape trei luni, legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 14/15 iunie  2019, va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui. Timp de aproape trei luni, până la data de 8/9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării”, se menţionează într-un comunicat al companiei.

Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii, 22 trenuri directe (11 tur/11 retur) şi ramurile aferente care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie Constanţa/Mangalia şi retur (şase dintre acestea - 3 tur/3 retur - nu vor tranzita Bucureştiul), iar 32 de trenuri (16 tur/16 retur) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur, 14 din ele (7 tur/7 retur) ajungând până la Mangalia şi retur, restul oprindu-se la Constanţa.

Durata de parcurs între Bucureşti şi Constanţa, pentru trenurile IR fără oprire, este de 1 oră şi 58 de minute.

„Între Constanţa şi Mangalia vor exista legături frecvente cu trenul, fiind astfel deservite toate staţiunile de pe litoral. Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalaţii de climatizare, iar trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă”, precizează CFR Călători.

De asemenea, două trenuri directe (1 tur/1 retur) vor asigura zilnic legătura Bucureşti Nord - Tulcea Oraş şi retur, pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării.  De asemenea, în fiecare zi, patru trenuri (două tur/două retur) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

Potrivit companiei, biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale.

„Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilităţile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare. Tariful pentru o călătorie Bucureşti - Constanţa, fără  nicio ofertă comercială, este 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors, călătorul beneficiază deja de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile în avans, reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5, reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziţionarea se face online”, arată CFR Călători.

În plus, persoanele cu dizabilităţi motorii au posibilitatea de a se deplasa mai uşor cu trenul spre şi dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistenţă (rezervarea locurilor speciale, însoţire în incinta staţiei, asistenţă la urcare/coborâre în/din tren şi asistenţă la bordul trenului). Pentru a beneficia de aceste servicii, pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online şi la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări.

„Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulaţie adaptat la noul program de mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local, în gări”, se subliniază în comunicat.

(surse: Agerpres, News.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri