Minivacanța de Paște, la final. De marți, românii se întorc la serviciu
Data actualizării: Data publicării:
De Paște, românii au avut patru zile de minivacanță, după ce Vinerea Mare a fost declarată și ea zi liberă. Astfel, nu s-a lucrat vineri, 6 aprilie, sâmbătă, duminică și luni, 9 aprilie. Angajații revin la lucru marți, 10 aprilie.
Există însă și persoane care au fost obligate să lucreze chiar și în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală. În acest caz, angajații au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
Dacă acordarea de zile libere nu este posibilă, ei trebuie să primească „un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”, după cum prevede Codul muncii.
Vizate sunt persoanele care lucrează în unităţile sanitare sau în cele de alimentaţie publică, care au avut un program special în zilele de sărbătoare legală.
Aceeași situație este și în cazul celor încadrați în „locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii”.
Pentru că cei care și-au petrecut Paștele în afara orașelor revin acasă, traficul rutier este aglomerat, luni, pe toate drumurile naţionale şi în special pe Valea Prahovei, din acest motiv circulaţia maşinilor care vin de la munte spre Bucureşti este deviată și pe DN 1A.
Poliţiştii le recomandă celor care se întorc luni acasă din minivacanţa de Paşte să conducă atent şi cu prudenţă şi să respecte indicaţiile poliţiştilor din teren.