Ministrul Transporturilor, răspuns pentru greviștii de la CFR: Sunt deschis la dialog pe argumente economice, nu pe poziții de forță

Data actualizării: Data publicării:
Sorin Grindeanu la o conferinta de presa
Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii. Foto: Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni, în contextul grevei spontane de la CFR, că toate companiile din transportul feroviar vor trece printr-un proces de eficientizare economică. El a subliniat că e dispus la dialog, dar pe argumente economice, nu pe poziții de forță.

Grindeanu a transmis că a discutat cu directorii generali și economici de la CFR, pe date economice reale.

"Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem. Anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Și asta în acord cu prevederile PNRR.

Sunt deschis la dialog dar bazat pe argumente economice sustenabile și nu pe poziții de forță. Bineînțeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții.

Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine. Asta le-am transmis astăzi și celor de la CFR", a comunicat ministrul pe Facebook.

Reacția vine după ce, luni dimineață, angajații CFR care se ocupă cu repararea locomotivelor au întrerupt lucrul.

Greva spontană a fost declanșată în București, Brașov, Sighetul Marmației, Cluj, Arad, Craiova.

Nu sunt informații legate de trenuri întârziate sau cu circulația afectată.

Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, a explicat la Digi24 care sunt motivele care îi nemulțumesc pe angajații CFR.

El a spus că oamenii sunt nemulțumiți că le sunt înghețate salariile și că nu mai au bani pentru cheltuielile de zi cu zi.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri