Ministrul Muncii: Minerii își vor primi banii în zilele de 25 și 26 februarie. Compania are răgaz trei luni să se reorganizeze

Data actualizării: Data publicării:
mineri din valea jiului
Mineri din Valea Jiului. Foto: captură video

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat luni, după o întâlnire cu reprezentanții minerilor, că cei aproximativ 3.000 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara își vor primi salariile restante în trei tranșe, prima dintre ele urmând să aibă loc pe 25 și 26 februarie. Liderii de sindicat le-au cerut minerilor să oprescă protestul.

Raluca Turcan a precizat că o primă măsură a fost elaborarea unei Ordonanțe de Urgență, deja publicată în Monitorul Oficial, prin care din fondul de garantare al salariilor pot fi făcute plățile către Complexul Energetic Hunedoara, aflată în insolvență.

„Astăzi vom aproba o Hotărâre de Guvern prin care vom elabora și prezenta normele de aplicare pentru procedura de realizare a plăților, rezultată din OUG”, a completat ministrul. 

„Vom aloca bani în trei tranșe pentru drepturile salariale restante, după cum urmează: plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajații care intră la pensie și, de asemenea, pentru asigurarea transportului spre și de la locul de muncă, precum și tichetele de masă”, a mai declarat ministrul Muncii.

Ea a adăugat că „în prima tranșă vom acorda și bani pentru plata subvenției la căldură”.

„Am agreat ca aceste plăți în trei tranșe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 și 26 minerii să poată să încaseze drepturile restante și o parte din beneficiile restante, cum sunt tichtele de masă și banii de transport, și un alt mare avantaj al acestei soluții este că toată compania capătă un răgaz de trei luni prin care să se reorganizeze și să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcționarea pe termen lung”,  a mai spus ministrul.

Turcan a adăugat că este vorba despre de 3.000 de oameni care se află în activitatea minieră, plus aproximativ 1.000 de oameni din activitatea de energie, și cei 70 de mineri blocați în mină: „Îmi exprim speranța ca minerii să înceteze greva să iasă la suprafață, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei”.

Dimineață, premierul Florin Cîțu a declarat că nu i se pare „normal” protestul minerilor și că nu va „permite” să se întâmple o nouă mineriadă.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...