Ministrul Economiei trimite Corpul de Control la Loteria Română, după controversele privind achiziţia noului logo
Data publicării:
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, a declarat, miercuri, la Ploieşti, că va trimite Corpul de Control la Loteria Română, după ce în spaţiul public au apărut controverse privind achiziţia noului logo.
"Pot trimite Corpul de Control acolo pentru a constata dacă într-adevăr lucrurile sunt aşa cum trebuie făcute. Va fi un control şi la Loteria Română, pentru a lămuri şi această problemă care a apărut în spaţiul public", a spus Oprea, citat de Agerpres
"Eu cred că întotdeauna trebuie să apelăm la specialişti, la cei care se pricep să facă lucrurile bine", a mai spus ministrul.