Video Ministerul Finanțelor a republicat proiectul plafonării RCA. În noua variantă, prețurile sunt înghețate la nivelul din februarie 2023

Data actualizării: Data publicării:
masini
Foto: Profimedia Images

Ministerul Finanțelor a republicat proiectul Hotărârii de Guvern pentru plafonarea preţurilor la RCA, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a modificat proiectul de act normativ care prevede înghețarea timp de șase luni a costului cu polițele auto obligatorii. Principala modificare: tarifele luate în calcul sunt cele de la finalul lunii februarie 2023. Varianta inițială, privind plafonarea prețurilor la nivelul din martie 2022, a fost retrasă la solicitarea ASF.

„Tarifele de primă maxime se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, arată proiectul de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul de Finanțe. Aceste tarife se vor aplica în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern. „Comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, mai arată proiectul.

Prețurile RCA, plafonate la nivelul din februarie 2023

„Prima medie RCA subscrisă de societăţile de asigurare autorizate şi supravegheate de A.S.F. în luna februarie 2023, ultima lună încheiată la data propunerii proiectului de act normativ, pentru poliţele cu valabilitate de 12 luni, convertită în clasa de Bonus-Malus B0, este mai mică decât tariful de referinţă RCA publicat de A.S.F. în data 07 martie 2023, pentru majoritatea categoriilor de vehicule”, mai arată ministerul.

În privința asiguraţilor care sunt persoane juridice, tariful de referinţă RCA actual este mai mare decât prima medie RCA la nivelul pieţei din luna februarie 2023 pentru majoritatea categoriilor tarifare. „Pentru categoria de autoturisme deţinute de persoanele juridice, tariful de referinţă este mai mare decât prima medie RCA subscrisă în luna februarie 2023 pentru toate segmentele tarifare corespunzătoare acestei categorii (în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului). Variaţia medie (tarif de referinţă 2023 versus prime medii februarie 2023) pe total categorie este de aproximativ +16%, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, iar cea mai mare variaţie, de aproximativ +27%, fiind înregistrată în cazul autoturismelor cu capacitate cilindrică <= 1200 cmc”, se mai arată în Nota de fundamentare.

Potrivit Ministerului Finanţelor, în cazul autoturismelor deţinute de persoane fizice, categorie cu ponderea cea mai mare din totalul vehiculelor, tariful de referinţă actual este mai mare decât prima medie RCA la nivelul pieţei din luna februarie 2023 pentru majoritatea categoriilor tarifare.

„Variaţia medie (tarif de referinţă 2023 versus prime medii februarie 2023) pe total categorie este de aproximativ +12%, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului şi vârsta asiguratului, iar cea mai mare variaţie, de aproximativ +64%, fiind înregistrată în cazul autoturismelor cu capacitate cilindrică >2500 cmc, pentru asiguraţii cu vârsta sub 30 de ani (inclusiv). Pentru subcategoriile de autoturisme cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 2001 şi 2500 cmc, respectiv >2500 cmc, tariful de referinţă RCA este mai mare decât prima medie din luna februarie 2023 în cazul tuturor segmentelor tarifare, în funcţie de vârsta asiguratului, variaţia medie totală (tarif de referinţă 2023 versus prime medii februarie 2023) pentru aceste două subcategorii de autoturisme fiind de aproximativ +27%”, se mai arată în docuimentul citat.

Ministerul propune „îngheţarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de către aceştia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referinţă de către A.S.F. în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”.

„Prin aplicarea acestei măsuri se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către A.S.F. în luna martie 2023. Situaţia actuală poate fi încadrată ca şi situaţie de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei”, potrivit Ministerului de Finanțe.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...