O poveste veche, din ianuarie 2018, reapare în spațiul public. Duminică, șeful Direcției Generale Anticorupție, Cătălin Ioniță, a transmis o scrisoare deschisă în care povestește, printre altele, momentul de anul trecut când s-a aflat între Carmen Dan și Mihai Tudose. Atunci, ministrul de Interne a spus că Ioniță este de acord să fie șeful Poliției Române. Lucrul pe care chestorul îl neagă acum și spune că a acceptat funcția în urma presiunilor. În scandal intervine și fostul premier Mihai Tudose, care la acea vreme i-a cerut demisia lui Carmen Dan și o acuza pe aceasta, din nou, că a mințit despre acest fapt.
Povestea a reapărut în spațiul public după ce, vineri, ministrul de Interne Carmen Dan a criticat, la bilanţul MAI pe 2018, Direcţia Generală Anticorupţie din subordinea sa, condusă de chestorul Cătălin Ioniţă, afirmând că aceasta s-a concentrat pe alte zone decât MAI şi anunţând intenţia de a modifica legislaţia astfel încât activitatea DGA să fie readusă la zona de competenţă pentru care a fost înfiinţată.
Ea a făcut referire şi la cercetările disciplinare din minister şi la cei care încearcă să le evite „prin tot felul de tertipuri care pot indica inclusiv o rea-credinţă, cum ar fi concediile medicale”, anunţându-i pe „bolnavii închipuiţi” că a pregătit un set de măsuri pentru a rezolva şi această problemă.
Șeful DGA o acuză pe ministrul de Interne: Carmen Dan a mințit. Eu și familia mea am fost supravegheați
Duminică, chestorul Cătălin Ioniță a publicat o scrisoare deschisă în care a acuzat că schimbările pe care vrea să le facă ministrul Carmen Dan în DGA îl vizează de fapt pe el. Șeful DGA a amintit și de episodul de la începutul anului 2018, când a fost motivul conflictului dintre Carmen Dan și premierul Mihai Tudose. El spune că a refuzat numirea la șefia Poliției Române și afirmă acum acest lucru, dar că a preluat funcția în urma presiunilor. Ioniță mai spune că el și familia sa au fost supravegheați
Principalele idei din scrisoarea chestorului Cătălin Ioniță:
„Prezentarea mincinoasă făcută de ministru în luna ianuarie 2018 când în disputa politică cu premierul de la acea vreme Mihai Tudose s-a prezentat public un raport din care reiese că sunt de acord cu ocuparea funcţiei de Inspector General al Poliţiei Române. Iată, vă prezint un raport înregistrat din data de 11.01.2018 din care reiese clar faptul că nu sunt de acord.”
„Ca urmare a presiunilor făcute am început activitatea ca Inspector General însă nenumăratele imixtiuni în activitatea firească a I.G.P.R. creau tensiuni permanente.”
„Am aflat imediat de faptul că, faţă de şeful Poliţiei Române se desfăşoară activităţi de supraveghere operativă, deasemenea şi asupra familiei mele, existând martori şi probe video în acest sens. Am înştiinţat conducerea D.G.P.I., însă nu s-a întâmplat absolut nimic, din contră.”
„Văzând că nu pot fi manipulat am fost silit să îmi scriu un raport cu demisia din funcţie chiar înainte de o deplasare în S.U.A. la misiunea O.N.U., spunându-mi-se să plec liniştit că vom stabili ce facem. Ulterior, am aflat din mass media că mi-am dat demisia. (...) Odată reîntors la D.G.A. au continuat presiunile vizând schimbarea din funcţie a unor şefi de structuri teritoriale, aspecte pe care le voi detalia cu probe. Printre ameninţările pe care le-am primit au fost şi cele legate de înscenarea unui dosar penal la D.N.A., prezentarea tezei de doctorat ca fiind plagiată înainte ca orice organism de specialitate să se pronunţe.”
Mihai Tudose, despre Carmen Dan: „Mincinoasă. Agresivă și Incompetentă”
Luni dimineață, fostul premier Mihai Tudose a reluate o parte din scrisoarea deschisă a șefului DGA, pentru a arăta că la acel moment ar fi avut dreptate în conflictul cu ministrul de Interne.
„Mincinoasă. Agresivă și Incompetentă. O reprezentare perfectă a omului lu’ Dragnea. Ministrul de Interne... Carmen Dan!!!”, a scris el, pe Facebook, după care a prezentat o parte din scrisoare:
„Sunt chestorul principal Ioniţă Alexandru Cătălin, şeful structurii de combatere a corupţiei din Ministerul de Interne, fost şef al Poliţiei Române. Ţinând cont de jurământul de credinţă depus pentru ţară, mă simt obligat să aduc în atenţia opiniei publice situaţia extrem de gravă în care se găseşte Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea actualului ministru. Pentru a clarifica de la bun început, vreau să fac referire la prezentarea mincinoasă făcută de ministru în luna ianuarie 2018 când în disputa politică cu premierul de la acea vreme, Mihai Tudose, s-a prezentat public un raport din care reiese că sunt de acord cu ocuparea funcţiei de Inspector General al Poliţiei Române. Iată, vă prezint un raport înregistrat din data de 11.01.2018 din care reiese clar faptul că nu sunt de acord cu împuternicirea mea în funcţie. La acea vreme mi s-a pus în vedere să distrug acel raport, acesta fiind dovada clară că nu premierul minţea, ci ministrul de interne.”
„Vă aduceți aminte cum în ianuarie 2018 am cerut demisia acestei „doamne” fiindcă minte și are o agendă proprie în cadrul ministerului... Atunci „partidu’” a luat foc, am fost făcut misogin și evident deconspirat ca fiind securist și trădător. Acum, Chestorul Ioniță recunoaște că „doamna” a mințit și nu numai ci și o serie de abuzuri și presiuni care nu au nici o legătură cu ceea ce trebuie să fie un ministru de interne. Nu cred că se mai așteaptă nimeni ca „doamna” Dan să-și dea demisia. Poate chiar e util să mai stea acolo. Să o vedem și să ne reamintim cum arată „omul perfect al lu’ Dragnea/ PSD” Această mostră de jalnic caracter organizează alegerile. În fața ei depun jurământul de onoare tinerele generații de polițiști... ei stând drepți în fața unei mincinoase care, fiindcă are tricou cu PSD dat de Dady Dragnea pare intangibilă! Această „doamnă” este membră CSAT... Nu trebuie să-și dea ea demisia... trebuie trimiși toți acasă. Urgent! P.S. Declarația chestorului Ioniță este mult mai vastă și dezvăluie și multe alte mizerii.”, mai adaugă Mihai Tudose.