METEO | Cât mai plouă și cât va fi de cald în următoarele două săptămâni

Data publicării:
ploaie de vara umbrela meteo vreme shutterstock_148017509
Foto: Shutterstock

Ploile vor continua în aproape toată ţara în următoarele două săptămâni, dar temperaturile vor fi în general apropiate de cele normale pentru luna iulie, arată prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 16 - 29 iulie 2018.

În Banat, valorile termice diurne vor fi apropiate de norme în primele zile ale intervalului şi vor fi de aproximativ 29 de grade, în medie. Ulterior vor marca o scădere, spre 26 de grade, pe 18 şi 19 iulie. Apoi, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât, pe 22 iulie, se va atinge o valoare medie regională de 31 - 32 de grade.

În zilele următoare, maximele termice vor scădea uşor, iar în intervalul 24 - 29 iulie se vor situa în jurul unei valori medii de 30 de grade, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic pentru ultima decadă a lunii iulie. Minimele nocturne vor fi de 15 - 16 grade la începutul primei săptămâni de prognoză, apoi se vor menţine la valori medii de 17 - 18 grade până la sfârşitul lunii. Vor fi ploi aproape în fiecare zi, dar mai intense şi pe arii mai extinse în jurul datei de 18 iulie.

În Crişana, în primele două zile ale intervalului de prognoză, vremea va fi normală din punct de vedere termic, astfel încât maximele diurne vor fi de 28 - 29 de grade, iar minimele nocturne de 15 grade, în medie. Pe 18 iulie vremea se va răci, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 24 de grade, dar apoi regimul termic va marca o nouă creştere, astfel încât, pe 22 - 23 iulie, se vor atinge aproximativ 30 de grade.

Ulterior, până la finalul celei de a doua săptămâni de prognoză, se va menţine un regim termic normal, cu temperaturi diurne de 28 - 30 de grade, în medie. Minimele nocturne se vor situa între 16 şi 18 grade pe tot parcursul perioadei 18 - 29 iulie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată după data de 17 iulie, dar pe 18 iulie ploile vor fi mai importante cantitativ şi se vor semnala pe arii mai extinse.

În ceea ce priveşte Transilvania, regimul temperaturii aerului va avea variaţii în primele zile ale intervalului de prognoză, când se vor înregistra valori diurne de temperatură între 23 şi 27 de grade. După data de 21 iulie şi până la finalul celei de a doua săptămâni, maximele termice se vor menţine constant în jurul a 27 - 28 grade. Temperaturile nocturne vor fi mai coborâte la începutul intervalului de prognoză, când se vor înregistra, în medie, 13 grade, apoi vor marca o creştere, iar între 19 şi 29 iulie vor fi de 17 - 18 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, însă, pe 18 - 19 iulie, aversele se vor semnala pe arii extinse şi vor fi mai importante cantitativ.

În Maramureş, temperaturile maxime diurne vor oscila între valori medii regionale de 23 şi 27 de grade în primele zile ale intervalului de prognoză, iar după data de 21 iulie se vor situa constant între 28 şi 30 de grade, caracterizând un regim termic apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii iulie.

Temperaturile nocturne se vor caracteriza prin valori medii de aproximativ 14 grade la început, iar în intervalul 18 - 29 iulie se vor situa între 15 şi 17 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar în jurul datei de 18 iulie acestea vor fi mai frecvente şi mai importante cantitativ.

În Moldova, până pe 28 iunie, media valorilor termice diurne va fi de 24 - 26 de grade, caracterizând o vreme răcoroasă pentru această perioadă. Ulterior se va produce o încălzire uşoară, astfel media temperaturilor maxime va fi de 28 - 29 de grade.

Temperaturile minime vor avea o medie regională de 14 - 15 grade în primele două zile ale intervalului, apoi, până spre finalul celor două săptămâni de prognoză, media va urca spre valori în jur de 18 grade.

Intervalul va debuta cu o vreme în general instabilă, însă cantităţi mai însemnate pe arii extinse se vor înregistra în zilele de 17, 18 şi 19 iulie. În a doua săptămână, probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată după data de 24 iulie.

Şi în Dobrogea valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a intervalului. În 17 iulie, temperatura va creşte până la o medie a valorilor maxime de 30 de grade, apoi în următoarele trei zile va scădea, până spre 27 de grade.

Ulterior, vremea se va încălzi din nou, astfel, până spre finalul intervalului, cu mici variaţii, media regională a temperaturilor maxime va fi de 29 de grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi de creştere uşoară şi treptată, de la o medie a acestora de 18 - 19 grade în primele două zile până spre valori în jur de 21 de grade în a doua săptămână de prognoză.

Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai ridicată în zilele de 18, 19 şi 20 iulie şi după data de 23 iulie.

La fel, în Muntenia, intervalul va debuta cu valori termice diurne în jurul a 30 de grade, însă, în zilele de 18 şi 19 iulie, acestea vor scădea uşor, până la o medie regională de 28 de grade. După acest interval vremea se va încălzi din nou, devenind călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu temperaturi maxime, în medie, de 31 - 32 de grade.

În a doua săptămână de prognoză vor mai fi mici variaţii, dar în general media regională a temperaturilor maxime va fi de 30 de grade. Temperaturile minime vor fi în jur de 15 - 16 grade în primele două zile, apoi media acestora va ajunge la 18 - 19 grade.

Probabilitatea de apariţie a averselor pe arii mai extinse va fi mai mare în zilele de 18 şi 19 iulie şi după data de 23 iulie.

În ceea ce priveşte Oltenia, intervalul va debuta cu valori termice diurne în jurul a 30 de grade, însă în zilele de 18 şi 19 iulie acestea vor scădea uşor până la o medie regională de 27 de grade. După acest interval, vremea se va încălzi din nou, devenind călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu temperaturi maxime, în medie, de 32 - 33 de grade.

În a doua săptămână de prognoză vor mai fi mici variaţii, dar în general media regională a temperaturilor maxime va fi de 30 de grade. Temperaturile minime vor fi în jur de 15 - 16 grade în primele două zile, apoi media acestora va ajunge la 18 - 19 grade.

Probabilitatea de apariţie a averselor pe arii mai extinse va fi mai mare în zilele de 18 şi 19 iulie şi după data de 23 iulie.

La munte, vremea se va încălzi treptat în primele două zile, până la valori medii ale temperaturii maxime de 18 grade şi minime de 10 grade. Maximele termice vor marca o scădere uşoară în jurul datei de 19 iulie, spre valori de 16 grade, apoi vor creşte treptat până la 20 de grade, în timp ce minimele vor continua să crească uşor, până la media de 12 grade.

Vor fi ploi, mai ales averse în fiecare zi, iar cantităţile cele mai mari de apă se estimează că vor cădea în intervalul 18 - 20 iulie.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”