Mesajul transmis de SUA României, după ce al doilea sistem Patriot a intrat în dotarea armatei

Data publicării:
patriot
Foto: Facebook/Bogdan Pantilimon/MApN

Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teritoriul naţional".

"Acest exerciţiu cu trageri reale (...) este încă un exemplu al capacităţii României de a descuraja ameninţările regionale, de a apăra România şi de a contribui la apărarea colectivă a NATO", a declarat însărcinatul cu afaceri al SUA în România, Michael Dickerson, citat într-un comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţa diplomatică a Statelor Unite la Bucureşti.

Ambasada menţionează că exerciţiul NATO Ramstein Legacy24 a integrat structuri de apărare aeriană şi antirachetă.

"Aproximativ 1.300 de militari români şi aliaţi (din Republica Cehă, Franţa, Germania, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Turcia şi Ungaria) au participat la RALY 24. Exerciţiul contribuie la creşterea interoperabilităţii şi la exersarea tacticilor, tehnicilor şi procedurilor pentru operaţiuni defensive. În timpul acestui exerciţiu, participanţii au certificat pregătirea operaţională a celui de-al doilea sistem Phased Array Tracking Radar to Intercept on Target ("PATRIOT") prin doborârea unei ţinte vii în poligonul de pregătire din Capu Midia", se arată în comunicatul citat de News.ro.

Sursa citată aminteşte că acesta a fost al doilea exerciţiu tactic de apărare aeriană cu sistemele Patriot ale României, primul având loc în noiembrie 2023.

"România a demonstrat un nivel ridicat de expertiză tehnică şi competenţă, pentru a se apăra împotriva ameninţărilor aeriene avansate. Încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy demonstrează că România are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teritoriul naţional", adaugă comunicatul menţionat.

Potrivit Ambasadei SUA, exerciţii precum Ramstein Legacy demonstrează, de asemenea, "conducerea şi angajamentul României faţă de securitatea aliată, inclusiv capacitatea de a găzdui forţe NATO şi de a utiliza cele mai moderne sisteme de apărare într-o coaliţie multinaţională".

Reprezentanţa diplomatică susţine că RALY 24 este unul dintre zecile de exerciţii care îmbunătăţesc interoperabilitatea NATO şi consolidează apărarea colectivă şi că acest exerciţiu "consolidează şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite, în domeniul militar şi al securităţii".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”