Mesajul Papei Francisc, înainte de vizita în România

Data publicării:
Papa Francisc face un semn cu mana. In 2019 vine în Bulgaria
FOTO: Getty Images

Papa Francisc a transmis în această seară un mesaj pentru români, înaintea vizitei sale, care începe vineri. Suveranul pontif a subliniat „legăturile de credinţă care ne unesc” şi a mulţumit pentru pregătirile care se fac în România.

Dragi fraţi şi surori din România! Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va duce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate, şi le mulţumesc Preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu Patriarhul şi cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu păstorii şi credincioşii catolici”, a spus Papa Francisc.

Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la Apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi pe Andrei, cel care potrivit tradiţiei a adus credinţa pe pământul vostru. Fraţi de sânge, au fost fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi printre voi au fost atâţia martiri, chiar în timpurile recente, precum cei şapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama Fericiţi. Faptul pentru care au suferit, până la jertfirea vieţii, este o moştenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. Şi este o moştenire comună, care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi. Ştiu că mulţi pregătiţi vizita mea în mod intens şi vă mulţumesc din inimă. Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune vouă tuturor şi vă dau Binecuvântare mea. Şi vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine! Să ne vedem cu bine!”, a spus Papa Francisc.

Vineri, Sfânta Liturghie va începe la ora 18.10 şi va dura aproximativ 1 oră şi 20 de minute. Suveranul pontif va părăsi Catedrala Sf. Iosif, va urca în papamobil şi va ieşi în strada General Berthelot, apoi va merge pe Calea Victoriei până în faţa Ateneului şi a Palatului Regal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri