Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, afirmă, într-un mesaj transmis duminică, faptul că acesta este primul Crăciun fără Regele Mihai, ea remarcând „aşezarea împreună a întregii noastre naţiuni” cu ocazia funeraliilor din urmă cu două săptămâni, transmite Agerpres.
„Români, timp de mai multe decenii, trecând prin zilele cele mai întunecate ale războiului şi ale dictaturii comuniste care i-a urmat, Regele Mihai a trimis în această zi a fiecărui an mesajul lui către naţiune. Din fragedă copilărie îmi amintesc grija cu care tatăl meu scria aceste discursuri şi neliniştea pe care o încerca până hotăra ce cuvânt era mai potrivit. Mesajul de Crăciun a fost pentru el, în zilele de gheaţă ale surghiunului, singura formă de comunicare directă cu românii, pe care jurase să-i ocrotească şi să-i apere; a fost, la modul propriu, sfânta lui Împărtăşanie laolaltă cu toţi românii. Acesta este primul nostru Crăciun fără Regele Mihai dar, anul acesta, sărbătorind naşterea Mântuitorului, noi omagiem totodată viaţa şi împlinirile celui de-al patrulea monarh al Statului român modern”, afirmă Custodele Coroanei în mesaj.
Ea subliniază, totodată, „atmosfera extraordinară de la funeraliile Regelui”.
„Istoria va da, inevitabil, verdictul său privitor la domnia Regelui Mihai. Dar atmosfera extraordinară de la funeraliile Regelui, felul în care întreaga naţiune s-a unit în durere la trecerea sa în lumea drepţilor, este semnul că timpul prezent şi-a dat deja verdictul privitor la domnia Regelui Mihai cel Statornic şi Drept. Nu vom uita niciodată gesturile simple de devotament ale milioanelor de români cărora li s-a îndoliat sufletul la dispariţia Regelui, nu vom uita oamenii care s-au aliniat la marginea şoselelor şi căii ferate, pe ultimul Lui drum, unii ţinând în mână o singură floare, alţii un mic drapel naţional sau Biblia familiei lor, clasele de şcolari care au ieşit de-a lungul drumului convoiului funerar în frunte cu profesorii lor, elevii de la Sfântul Sava, şcoala tatălui meu, care au venit la Sala Tronului să fie alături de Rege o clipă”, evidenţiază Majestatea Sa Margareta în mesaj.
Ea menţionează că toţii şefii de stat care au venit la Bucureşti cu această ocazie au constatat faptul că naţiunea română este „unită în suferinţă” şi „hotărâtă asupra viitorului ei”.
„Nu voi uita vreodată nici răspunsul unificator al Preafericitul Patriarh Daniel şi al întregii noastre Biserici, nici cel al Preşedintelui, Parlamentului, Guvernului şi al întregii noastre clase politice, împreună cu cel al înalţilor reprezentanţi aleşi de peste Prut, atunci când tatăl meu s-a ridicat la Ceruri. Ştiu că nimic nu ar fi dat Regelui Mihai mai multă satisfacţie decât aşezarea împreună a întregii noastre naţiuni. Şi vă asigur că toţi şefii de Stat care au venit la Bucureşti pentru a fi aproape de Rege pe ultimul său drum şi-au dat imediat seama că se află în faţa unei naţiuni unită în suferinţă, unită în mândria propriilor izbânzi şi hotărâtă asupra viitorului ei. Fiindcă, în ciuda faptului că nu trebuie să uităm niciodată pe Regele Mihai cel Statornic şi Drept, este datoria noastră să privim spre viitor. Familia Regală va continua, cu aceeaşi constanţă, să susţină şi să consolideze interesele ţării noastre. În lunile următoare, în consonanţă cu autorităţile Statului, voi face cunoscută o sumă de paşi pentru a continua munca tatălui meu”, subliniază Alteţa Sa Regală.
Ea îşi încheie mesajul cu o povaţă transmisă de Regele Carol al II-lea fiului său Mihai, în ziua când a devenit ofiţer al Armatei Române.
„Aş vrea să închei mesajul de Crăciun cu o frază a bunicului meu, Regele Carol al II-lea, rostită în ziua în care Principele Moştenitor Mihai devenea ofiţer al Armatei României, acum exact 80 de ani: 'Nu de unde ai pornit însemnează ceva' a spus Regele Carol al II-lea tânărului sublocotenent Mihai, 'ci unde, prin meritele tale şi râvna ta, ai ajuns'. Crăciun luminat şi la mulţi ani!”, mai spune Custodele Coroanei în mesajul transmis de la Castelul Săvârşin din judeţul Arad.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi ASR Principele Radu se află, de Crăciun şi Anul Nou, la Săvârşin, alături de toate cele patru surori ale Majestăţii Sale.
Familia Regală nu va putea primi colindători la Castelul Regal, fiind perioada de doliu, excepţie făcând Dubaşii din Săvârşin. „Cu mare părere de rău, fiind în perioada de mare doliu, Familia Regală nu va putea primi, ca în anii precedenţi, colindătorii la Castelul Regal. Singura excepţie vor fi Dubaşii din Săvârşin, care vor fi aşteptaţi, ca în fiecare an, la ora 12,00, în ziua de Ajun (24 decembrie 2017), în piaţa cu fântână din incinta Satului Regal. Dubaşii nu vor cânta urările strămoşeşti, ci vor păstra un moment de reculegere în memoria Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I, în prezenţa Familiei Regale”, menţionează Casa Regală.
La intrarea pe Domeniul Regal Săvârşin, cartea de condoleanţe rămâne în continuare deschisă, chiar şi în zilele de Crăciun, alături de portretul Regelui Mihai I şi de o candelă aprinsă, până la împlinirea celor 40 de zile de mare doliu.