Membru CNA: Mi-a fost rușine în campanie, instituția a devenit penibilă

Data publicării:
03_CNA_08062016

Prima şedinţă a Consiliului Naţional al Audiovizualului de după alegeri a început, marţi, cu reproşuri între membri săi legat de lipsa cvorumului pe durata campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, în care instituţia a avut doar două şedinţe. Dorina Rusu a spus că forumul audiovizual şi-a abandonat misiunea publică şi că una dintre principalele cauze pentru care s-a ajuns în această situaţie este faptul că preşedintele Consiliului, Laura Georgescu, este cercetat penal.

cna

„În perioada asta în care nu s-a ţinut şedinţa m-am uitat la televizor şi am văzut diverse încălcări ale legii pentru care m-am autosesizat. Noi nu am putut să facem nimic în această campanie pentru că nu am avut cvorum. Din punctul meu de vedere, CNA-ul şi-a abandonat misiunea pe care o are, mai ales în această campanie. Sigur, nu au lipsit cu toţii şi nu doar de la PSD. Unii au avut motive, domnul Gabrea a fost bolnav”, a spus Dorina Rusu, potrivit News.ro.

„Au fost manipulări grosolane, intoxicări, pe care noi nici măcar nu le-am pus în discuţie”, a adăugat ea, precizând că de multe ori i s-a făcut ruşine că este membru în CNA, pentru că i-a fost atrasă atenţia de numeroase persoane asupra încălcărilor legislaţiei audiovizuale pe durata campaniei electorale.

Dorina Rusu şi-a întrebat colegii în funcţie de ce se prezintă la şedinţe, dacă în funcţie de „chef” sau „preferinţe”, adăugând că prezentarea este o obligaţie.

„Nu ştiu dacă scopul absentesmului în campania asta a fost protejarea radiodifuzorilor, dar ăsta este efectul – protejarea radiodifuzorilor care încalcă legea. Asta este părerea pe care o au oamenii despre noi”, a spus membrul CNA.

Ea a explicat că ar fi două cauze pentru care nu se întruneşte cvorumul, în primul rând fiind vorba despre lipsa totală de autoritate, întrucât preşedintele instituţiei este cercetat penal.

„În primul rând este lipsa totală de autoritate. Un preşedinte nu are credibilitate, nu are autoritate. Este cercetat penal. Asta se răsfrânge şi asupra imaginii instituţiei”, a precizat Dorina Rusu.

Ea a menţionat ca a doua cauză legea audiovizualului, care ar trebui schimbată.

„Probabil că e perimată şi nu mai face faţă exigenţelor actuale şi cred că ar trebui o contribuţie a societăţii civile, a radiodifuzorilor. Cred că ar trebui făcută şi o schimbare de ROF în aşa fel încât să existe o posibilitate de sancţiune care să nu mai poată să ducă la absenteism”, a spus Dorina Rusu.

Radu Bogdan Herjeu a propus realizarea unei şedinţe extraordinare, miercuri, în care să fie încheiate discuţiile legate de Codul audiovizualului, şedinţă care ar putea avea loc, dacă se va întruni cvorumul.

La rândul lui, Viorel Vasile Buda a spus că o problemă este dată de actualul ROF şi că membrii CNA care nu se prezintă la şedinţă sunt cei care locuiesc în Bucureşti.

„Mi se părea mai potrivit să nu spună nimeni nimic, pentru că ne facem singuri de râs. Am venit în fiecare zi. Şi lucrul ăsta se poate vedea. Am venit şi duminică eu personal. Eu nu mă simt vizat, că am venit în fiecare zi”, a spus, la rândul lui, Gabriel Tufeanu.

La şedinţa CNA participă Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Bogdan Herjeu, Gabriel Tufeanu, Laura Georgescu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Orsolya Eva Borsos, Valentin Alexandru Jucan şi Florin Gabrea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei