Medicul acuzat că cerea șpagă bolnavilor de cancer a ieșit din arest
Data publicării:
Medicul oncolog din Suceava care lua mită de la pacienții săi a fost eliberat. Curtea de Apel Suceava a admis contestația la mandatul de arestare preventivă. A decis că va sta în arest la domiciliu pentru următoarele 25 de zile. Procurorii spun că medicul, șefa secției de oncologie din Spitalul Județean, care avea un salariu de 25.000 de lei lunar, lua mită între 50 și 200 de lei. Primea și produse de la pacienți și rudele acestora, iar pe cei care aveau două forme de cancer, îi taxa de două ori.
Şefa Secţiei de Oncologie din Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava primea mită cu ambele mâini. Într-un denunț aflat în dosar, și publicat de Monitorul de Suceava, se arată că un pacient cu cancer care n-a dat plicul la timp ar fi murit. Familia nu știa că trebuie să dea mită și când au aflat oamenii, era prea târziu. În alt denunț, alt pacient susține că dat mită de două ori, pentru că suferea de două tipuri de cancer.
Doctorița ar fi luat mită până în momentul în care au intrat polițiștii în cabinet.
Dana Costache, jurnalist Digi24: Ultima sumă de bani, pe care a primit-o medicul din cele 64 de acte documentate de anchetatori a fost de la un pacient bolnav de cancer, a primit 200 de lei exact în ziua în care a fost reținută.
Ministrul Sănătății crede că mita e o dependență de care trebuie să ne dezvățăm.
„Noi am avut, și în totdeauna am declarat-o public, toleranță zero pentru luare de mită. Cred că e o problemă complexă, care ține mai degrabă de o anumită obișnuință de care oamenii nu se pot detașa. Este poate la fel ca și un drog”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.