Ministrul Sănătății Alexandru Rafila nu a reușit să îi convingă pe medicii de familie să distribuie pastile de iodură de potasiu. Aceştia se opun ideii pentru că, spun ei, nu ar mai avea apoi timp de consultaţii.
Ministrul și reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) au discutat, joi, pe această temă, dar poziția medicilor nu s-a schimbat. Medicii de familie refuză să distribuie pastilele de iodură de potasiu.
După discuțiile de joi, SNMF a transmis către filialele din țară un mesaj conform căruia refuză să îndeplinească orice sarcină birocratică așa cum consideră că este distribuirea acestor pastile. Totodată, medicii de familie susțin că este periculos ca aceste pastile să ajungă la populație, în contextul în care românii iau medicamente fără să se consulte cu medicii, iar iodura de potasiu poate avea consecințe grave asupra sănătății, mai ales dacă ajunge la îndemâna copiilor.
Într-un sondaj realizat de FNPMF în perioada 25-29 martie a.c. pe tema distribuirii iodurii de potasiu, 89% dintre medicii de familie respondenți au respins planul Ministerului Sănătății ca aceste pastile să fie distribuite prin intermediul cabinetelor de medicina familiei. Întrebați cine ar trebui să distribuie pastilele, 36% au răspuns "farmaciile", 36% "primăriile" și 28% "Inspectoratul pentru Situații de Urgență".
"Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie nu susține planul Ministerului Sănătății de distribuire a pastilelor de iodură de potasiu prin intermediul cabinetelor de medicină de familie. Considerăm că primăriile existente în fiecare localitate urbană şi rurală din România, farmaciile sau chiar Inspectoratele pentru Situații de Urgență deţin capacitatea logistică pentru a distribui pastilele populației eligibile într-un timp scurt, de 2-3 săptămâni, ca pregătire pentru un eventual accident sau atac nuclear, dacă autoritățile române consideră necesar. În aceste unități și instituții sunt angajați sute de mii de bugetari, de zeci de ori mai mulți decât cei nici măcar 10.000 de medici de familie.
Pregătirea situațiilor de urgență nu intră în atribuțiile medicilor de familie ci ale ISU și autorităților publice locale, județene și naționale. Distribuirea măștilor de gaze, măștilor chirurgicale, pastilelor de iodură de potasiu nu reprezintă servicii de sănătate publică, ci acțiuni de pregătire și răspuns la situații de urgență și dezastre", au transmis patronatele.
Medicii de familie spun că vor sprijini Ministerul Sănătăţii în campaniile de informare a populaţiei, oferind pacienților informații medicale, relevante pentru situațiile lor particulare legate de starea de sănătate, dar nu vor distribui pastile.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat luni că săptămâna viitoare va începe campania de distribuire a pastilelor de iodură de potasiu către populaţia eligibilă.
Ministrul Sănătăţii declara, sâmbătă, că distribuţia pastilelor cu iodură de potasiu către populaţie ar putea dura două-trei săptămâni, menţionând însă că acest lucru nu se va face decât după o informare foarte clară a cetăţenilor.
Editor : G.M.