Marșul Bucharest Pride 2024 are loc în Piața Victoriei. Susținătorii „familiei tradiționale” organizează o contramanifestație

Data actualizării: Data publicării:
Marşul Bucharest Pride
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară astăzi în București. Foto: Profimedia

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară astăzi începând cu ora 16.00, în București. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!», se arată în descrierea evenimentului organizat de Asociaţia Accept. Susținătorii „familiei tradiționale” au organizat și anul acesta o contramanifestație, cu numele „Marșul Normalității”.

Cum se vor desfășura cele două evenimente 

Cei care vor ieși astăzi în stradă vor milita pentru două lucruri diferite. Marșul Bucharest Pride 2024 are ca scop „recunoaştere legală şi protecţia tuturor familiilor LGBTQIA+ şi nevoia unei proceduri de recunoaştere juridică a genului pentru persoanele transgender”, după cum precizează Accept, organizatorul evenimentului. 25 de ambasade şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România susţin manifestația.

„Iubirea este înnăscută, ura este învăţată. Cu toţii ştim să acceptăm, să existăm, să iubim, chiar dacă uneori avem nevoie de timp ca să-nvăţăm s-o arătăm. Faţă de noi înşine, dar şi faţă de ceilalţi. E un proces prin care o bună parte a societăţii a trecut deja. Pentru unii durează mai mult, pentru alţii mai puţin. Pe oamenii care şi l-au asumat şi care şi-au amintit că nu ura este cea care ne va ajuta să creştem împreună, ci iubirea şi înţelegerea faţă de ceilalţi, noi îi numim aliaţi. Şi le mulţumim. Suntem pregătiţi este despre noi toţi: persoane LGBTQIA+, familiile noastre, aliaţi ai comunităţii - oameni care zi de zi fac paşi către o lume mai primitoare, mai diversă, mai incluzivă. Cu toţii suntem, într-o formă sau alta, pregătiţi pentru iubire! Suntem doar în etape diferite de acceptare a acestui fapt.’’, a afirmat Florian-Mihail Păun, coordonatorul Bucharest Pride 2024, potrivit sursei citate.

Conform Asociaţiei Noua Dreaptă, Marșul Normalității promovează „familia adevărată” formată dintr-un bărbat și o femeie „indiferent de unele «hotărâri internaţionale» ce ar vrea să «bage pe gât» României acceptarea şi altor tipuri de «familii» sau «parteneriate civile» mono-gen”.

Anul acesta, participanții la Marșul Normalității au fost invitați de la orele 12:00 în Piața Victoriei pentru a porni o oră mai târziu pe traseul: Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - Piaţa Unirii - Patriarhia Română. Manifestația este, conform paginii de Facebook a organizatorilor, „împotriva paradelor «mândriei» («pride»), deviaţiilor pe străzile României” și este autorizată de Primăria Capitalei.

Evenimentele, organizate an de an din 2005

Anul trecut, la cea de-a 19-a ediție a Marșului Normalității, au participat câteva sute de persoane, conform Asociaţiei Noua Dreaptă.

Conform asociației Accept, Marșul Bucharest Pride, a scos în 2023 în stradă mai mult de 25.000 de oameni.

 

Editor : Rebeca Manea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri