Mai multe persoane aflate la cules de ciuperci s-au rătăcit în masivul Parâng. Zona e sub cod roșu de ploi puternice
Data publicării:
Mai multe persoane care se aflau la cules de ciuperci s-au rătăcit, duminică, în masivul Parâng, în zona Latoriţei, salvamontiştii din Gorj şi Vâlcea intervenind pentru recuperarea lor, acţiunea fiind încă în derulare în condiţiile în care este valabilă o avertizare cod roşu de ploi puternice şi descărcări electrice.
„Un grup de persoane aflate la cules de ciuperci s-a rătăcit în zona Latoriţei, salvamontiştii gorjeni aflaţi în serviciul de tură operativă din Baza Salvamont Rânca reuşind să îi găsească pe cei aflaţi în partea superioară a muntelui, iar salvamontiştii vâlceni din cadrul serviciului Salvamont Brezoi şi SPJ Vâlcea urmând să îi recupereze pe cei care se îndreaptă spre baza muntelui”, se arată într-o postare pe pagina Salvamont România.
Conform sursei citate, salvatorii gorjeni au intervenit şi cu o ambulanţă salvamont în care au efectuat şi un control medical celor recuperaţi şi unde îi vor ţine la căldură până când vor organiza deplasarea lor la baza muntelui.
Zona se află sub avertizare cod roşu de ploi puternice însoţite de descărcări electrice.