„Maestrul păpușar”, „Salvatorul rănit” și „Șeriful”. Care sunt cele mai importante personaje ale alegerilor parlamentare din Polonia
Alegerile parlamentare din Polonia, care vor avea loc pe 15 octombrie, arată tot mai mult ca o ceartă între doi veterani ai lumii politice. Jarosław Kaczyński, liderul partidului Lege și Justiție (PiS) aflat la putere, și Donald Tusk, șeful partidului de opoziție Platforma Civică, au dominat politica Poloniei în ultimele două decenii, dar anul acesta trebuie să negocieze cu alți jucători politici dacă vor să mai conducă, scrie Politico.
Sondajele arată că niciun partid nu are destul sprijin pentru a câștiga de unul singur majoritatea în parlament, ceea ce înseamnă că vor avea nevoie de susținerea grupurilor mai mici, precum partidul de centru A Treia Cale sau Confederația de extremă dreapta, precum și de loialitatea propriilor membri de partid, care nu este întotdeauna garantată.
Iată care sunt cele șapte figuri ce au un cuvânt important de spus în următoarele alegeri din Polonia.
Jarosław Kaczyński: Maestrul păpușar
Liderul de 70 de ani al PiS este, de fapt, și conducătorul Poloniei. Un personaj minor al mișcării anti-comuniste din anii '80, Kaczyński a fondat partidul în 2001 împreună cu fratele lui geamăn, Lech, care a fost ales președinte și a murit în 2010, atunci când avionul său guvernamental s-a prăbușit în Smolensk, Rusia.
Kaczyński conduce PiS cu o mână de fier: toate deciziile importante trec prin biroul său din Varșovia. În același timp, acesta este și locul de pelerinaj al prim-miniștrilor și chiar al președintelui Andrzej Duda, unde liderii polonezi își arată loialitatea față de omul care conduce cu adevărat Polonia.
Agenda lui este de a remodela drastic sistemul juridic, mass media și alte instituții ale țării în timp ce creează noi elite al căror succes depinde de favoarea partidului.
Donald Tusk: Salvatorul rănit
Tusk este un liberal de centru de 66 de ani cu o agendă pro-europeană care a fondat Platforma Civică în 2001, la câteva luni înainte ca frații Kaczyński să lanseze PiS.
Tusk a devenit premierul Poloniei în 2007 după ce partidul său a detronat o guvernare de scurtă durată a PiS. El a dominat sfera politică poloneză până să plece la Bruxelles în 2014, când a devenit președintele Consiliului European.
Fără carisma și înțelepciunea sa politică, partidul pe care l-a lăsat în urmă s-a prăbușit, o situație de care PiS a profitat imediat, venind la putere în 2015. Cu Platforma Civică prăbușită în sondaje, Tusk s-a întors în Polonia în 2021 ca să încerce să readucă partidul la gloria de altădată și ca să salveze UE.
Ca și în cazul lui Kaczyński, o mare parte a electoratului îl urăște, dar prezența sa a revigorat opoziția. Pentru Kaczyński, Tusk reprezintă cea mai mare amenințare și, de aceea, guvernul și presa de stat au lansat un val de atacuri la adresa fostului prim-ministru.
Principala acuzație lansată de inamicii politici ai lui Tusk este că acesta nu ar fi un polonez loial și că lucrează de fapt pentru Berlin, eurocrați anonimi de la Bruxelles sau chiar de partea Kremlinului pentru a distruge independența Poloniei.
Mateusz Morawiecki: Bancherul
Omul pe care Kaczyński mizează acum este Morawiecki, în vârstă de 55 de ani, care și-a început cariera în lumea financiară unde a strâns milioane de euro înainte de a se alătura cabinetului lui Tusk în 2010 în calitate de consilier în economie.
Mai târziu, Morawiecki a trecut de partea PiS și a devenit prim-ministru în 2017, fiind o opțiune mai tânără și dinamică decât fostul premier polonez, Beata Szydło. PiS spera că Morawiecki va reuși să aplaneze conflictul cu Bruxelles-ul și să refacă imaginea partidului în străinătate.
În schimb, sub conducerea lui Morawiecki, statul de drept a avut de suferit în Polonia, totul culminând prin bătălia juridică cu UE care continuă și azi, în timp ce țara se afundă în autoritarism.
Trecutul lui Morawiecki îl pune pe actualul prim-ministru într-o poziție vulnerabilă în cadrul PiS, acolo unde loialitatea față de Kaczyński este principala monedă de schimb. Există mai multe voci care șoptesc că Morawiecki ar putea fi dat la o parte pentru a face loc unui coleg mai apropiat de liderul partidului.
Rafał Trzaskowski: Prințișorul
Primarul de 51 de ani al Varșoviei, Trzaskowski este văzut ca fiind urmașul lui Tusk la conducerea partidului Platforma Civică. Este elocvent, carismatic și un apărător al valorilor europene; a format o coaliție cu alte capitale UE din estul Europei pentru a lupta împotriva tendințelor autocratice ale guvernelor lor naționale.
Trzaskowski, care este foarte popular printre alegătorii mai tineri ai Platformei Civice, a fost foarte aproape să îl înfrângă pe Duda, candidatul susținut de PiS la alegerile prezidențiale din 2020.
Cu toate că nu este mereu de acord cu Tusk, Trzaskowski ar putea fi un mediator bun între Platforma Civică și grupurile mai mici din opoziție de care partidul ar avea nevoie pentru a forma o majoritate în parlament.
Zbigniew Ziobro: Șeriful
Ziobro (53 de ani) este unul dintre puținii politicieni polonezi care l-a trădat pe Kaczyński și a supraviețuit politic. Era cândva considerat succesorul liderului PiS, dar cei doi nu s-au mai înțeles, iar Ziobro a plecat din PiS și și-a format propriul său partid de extremă dreapta, Polonia Unită.
Kaczyński nu l-a iertat, însă, pentru că se teme de rivalii care vin din dreapta politică, i-a permis lui Ziobro și altor candidați ai partidului Polonia Unită să intre pe listele electorale ale PiS.
Ca ministru al justiției, Ziobro a primit cea mai importantă misiune politică a lui Kaczyński: transformarea sistemului judiciar pe care actualul guvern îl descrie drept corupt și inept.
De cealaltă parte, UE consideră că aceasta este doar o încercare de a exercita controlul politic asupra curților de justiție, ceea ce îl face pe Ziobro să fie „băiatul rău” în ochii Comisiei Europene.
Sławomir Mentzen: Agitatorul
La doar 36 de ani, Mentzen a arătat deja că are capacitatea de a da peste cap calculele politice. Mentzen, un antreprenor cu propriul său brand de bere și un libertarian autodeclarat, conduce Confederația – o alianță de grupări mici de extremă dreapta despre care se crede că va juca un rol esențial în goana pentru funcții de după alegeri.
Deși conducerea partidului detestă statul social creat de PiS, există zvonuri potrivit cărora Mentzen ar putea intra într-o coaliție cu Kaczyński în schimbul unui post important în viitorul guvern.
Partidul său, însă, vine cu un bagaj greu de dus. În timpul alegerilor din 2019 pentru Parlamentul European, Mentzen a dezvăluit programul său în cinci pași: „Nu vrem evrei, homosexuali, avorturi, taxe și Uniunea Europeană.”
Szymon Hołownia: Wildcardul
Mentzen are propriul lui brand de bere, dar Hołownia (47 de ani) a mers încă și mai departe și a ales ca propriul său partid să-i poarte numele.
Fostul prezentator de televiziune a promis că va opri dominația de 20 de ani a axei Tusk-Kaczyński și, după alegerile prezidențiale din 2020 în care a terminat pe locul al treilea, a lansat mișcarea de centru Polonia 2050 Szymon Hołownia.
După ce a refuzat să se alăture alianței politice a lui Tusk, Hołownia a optat să își unească forțele cu Partidul Popular Polonez. Cele două partide, poreclite A Treia Cale, s-au chinuit să își găsească un mesaj coerent.
A Treia Cale are nevoie de cel puțin 8% din voturi ca să se asigure că va câștiga locuri în parlament – dacă obține un procent mai mic, voturile lor vor ajuta partidele mai mari și ar putea fi esențiale pentru ca PiS să poată conduce fără ca partidul să fie nevoit să formeze o coaliție.
Editor : Raul Nețoiu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News