MAE: Polonia include România pe lista statelor cu risc epidemiologic crescut. Cursele aeriene, suspendate de miercuri

Data publicării:
avion in zbor
Foto: GettyImages

România a fost inclusă de autorităţile poloneze pe lista statelor cu risc epidemiologic crescut, iar cursele aeriene către sau dinspre ţara noastră vor fost suspendate temporar, începând de miercuri, anunță Ministerul Afacerilor Externe, citat de Agerpres.

Potrivit MAE, măsura suspendării curselor aeriene se aplică pentru toate cele peste 40 de state incluse pe lista ţărilor cu risc epidemiologic crescut şi este valabilă până la data de 15 septembrie, urmând să fie reevaluată în funcţie de evoluţiile epidemiologice.

Conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile poloneze, vor fi exceptate zborurile aeriene organizate la cererea sau cu acordul Guvernului polonez, zborurile umanitare, medicale şi cele de căutare şi salvare, zborurile militare poloneze şi străine, precum şi zborurile tip charter planificate anterior intrării în vigoare a hotărârii privind instituirea noilor măsuri.

Totodată, MAE precizează că persoanele care călătoresc în Polonia dintr-un stat membru UE, precum şi din Regatul Norvegiei, Confederaţia Elveţiană, Republica Islanda şi Principatul Liechtenstein pot intra în continuare în acest stat fără restricţii sau măsuri speciale precum carantină obligatorie sau autoizolare. La punctele de frontieră terestră Schengen (cu Republica Federală Germania, Republica Cehă, Republica Slovacă şi Republica Lituania) sunt efectuate numai verificări aleatorii ale documentelor de călătorie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...