MAE: De la 1 octombrie, românii nerezidenți nu vor mai putea intra în Marea Britanie doar cu cartea de identitate

Data publicării:
Steag al Marii Britanii cu Big Ben în fundal.
Sursă foto: Getty Images

În contextul ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, începând cu 1 octombrie 2021, cetăţenii europeni nerezidenţi pot intra în Marea Britanie şi Irlanda de Nord exclusiv în baza pașaportului valabil. De la această dată, cetăţenii români nerezidenţi nu mai pot intra în Regatul Unit în baza cărţii de identitate.

„Începând cu data de 1 octombrie 2021, cetățenii europeni nerezidenți (care nu sunt protejați de Programul de Înregistrare a Cetățenilor UE – EU Settlement Scheme) pot intra în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord exclusiv în baza pașaportului valabil (simplu electronic sau simplu temporar). Astfel, începând cu această dată, cetățenii români nerezidenți nu mai pot intra în Regatul Unit în baza cărții de identitate”, informază MAE.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţile britanice, cetăţenilor europeni (inclusiv cetăţenilor români) nerezidenţi în Regatul Unit care nu vor respecta regulile li se va interzice accesul pe teritoriul britanic, arată comunicatul de presă al MAE.

MAE folosește acest prilej pentru a reaminti că, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetățenii români nerezidenți pot călători spre/ tranzita prin Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în scop turistic/ vizită, pentru șederi de scurtă durată, pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a necesita o viză de intrare.

Totodată, cetățenii români nerezidenți care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o perioadă mai mare de șase luni (pentru activități de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de o viză de intrare eliberată de autoritățile britanice, în conformitate cu sistemul de imigrație bazat pe puncte.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri