Ludovic Orban: Deschiderea restaurantelor în spaţii închise este prematură

Data publicării:
ludovic orban vorbeste cu masca pe fata in timpul unei sedinte cnsu
Premierul Ludovic Orban, în timpul unei ședințe a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Foto: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a declarat că deschiderea restaurantelor în spaţii închise este o măsură prematură, care poate duce, potrivit evaluării de risc epidemiologic pe care a făcut-o, la o creştere a numărului de infectări cu noul tip de coronavirus, potrivit Agerpres.

Declaraţia premierului a venit ca răspuns la întrebarea potrivit căreia unele patronatele din turism anunţă că vor da în judecată Guvernul pentru subminarea economiei naţionale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie.

"Ce patronate din turism au dat această declaraţie? Patronatele din turism sunt foarte multe. Există mai multe asociaţii patronale în turism cu care eu am avut un dialog constant. Că se mai naşte câte un năzdrăvan care spune... V-o spun foarte clar, pe evaluarea de risc epidemiologic, restaurantele în spaţii închise prezintă un risc epidemiologic major, din cauza, pe de o parte, a numărului mare de persoane care stau în restaurant, a timpului mare petrecut, că şi acesta este un element după care judeci riscul epidemiologic, a faptului că nu se poate purta mască, pentru că dacă mănânci, dacă serveşti masa, normal, nu poţi să porţi mască şi datorită razei de răspândire a virusului, deci particulele care sunt scoase afară au o rază de răspândire până la şase metri, adică pot să infecteze persoane care se află la masă pe o rază de şase metri. Acesta este adevărul, pe evaluarea de risc epidemiologic: deschiderea restaurantelor în spaţii închise prematură poate să ducă la o creştere a numărului de infecţii", a declarat Orban.

Şeful Executivului a precizat că, deocamdată, s-a permis deschiderea teraselor, iar cei care au hoteluri, aproape toţi au şi terase, deci pot asigura servirea mesei în aceste spaţii sau în sistem de room-service.

"Deocamdată, sunt terasele deschise, oamenii au această ocazie. Cei care au hoteluri, aproape toţi au terase, pot să asigure servirea mesei în terase sau servirea mesei în sistem de room-service. Este riscant în momentul de faţă să dai drumul la această măsură. Dacă urmăriţi, în general, am permis reluarea acelor activităţi în primă fază care se desfăşoară în aer liber, în a doua fază, care prezintă, chiar dacă se desfăşoară în spaţiu închis, un risc epidemiologic mai mic", a mai spus premierul.

Ludovic Orban a menţionat că, dacă lucrurile vor merge bine până la 1 iulie, au fost gândite şi alte măsuri de relaxare.

"Sigur că dacă lucrurile vor merge bine până la 1 iulie, deja am gândit şi după 1 iulie o etapă de relaxare care va cuprinde cea mai mare parte a activităţilor, în care se va permite reluarea celei mai mari părţi a activităţilor. Sigur, vor rămâne activităţile care presupun foarte mulţi oameni în spaţii închise, mai ales, dar şi în spaţii deschise, unde există risc de contaminare şi, mai ales, unde nu există trasabilitate", a mai afirmat Ludovic Orban.

Citește și: Dancă s-a enervat pe patronii din turism: Niciun alt sector n-a primit atâta sprijin ca HoReCa. În locul lor, nu mi-aș expune reputația

Patronatele din turism anunță că vor da în judecată Guvernul pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie.

„Patronatele din turism intenționează să acționeze Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie, data începând cu care peste 500.000 de români și-au achiziționat deja servicii de cazare în țară, cu mese incluse, care nu pot fi prestate în aceste condiții.

Chiar și o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv față de alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții și, în același timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din țară”, potrivit unui comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) citat de Mediafax.

 

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri