Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, sâmbătă seară, după şedinţa Comitetului Executiv al partidului, că premierului Viorica Dăncilă i s-a solicitat ca Guvernul să adopte o Ordonanţă de Urgenţă prin care să fie anulate protocoalele între SRI şi instituţiile din justiţie şi efectele acestora.
„I s-a cerut doamnei Dăncilă ca Guvernul să adopte rapid o OUG prin care să anuleze protocoalele şi efectele acestor protocoale. Noi avem deja un proiect de lege depus în Parlament, se pot inspira de acolo. Este în continuare foarte multă nemulţumire generată de aceste protocoale”, a declarat Liviu Dragnea.
Sinteza declarațiilor liderului PSD:
DESPRE AMNISTIE:
Despre această amnistie se tot discută. Ce i-am cerut eu astăzi doamnei prim-ministru în faţa colegilor din grupurile parlamentare - să discute în Guvern, să se consulte cu colegii din Guvern care au competenţe în domeniul ăsta şi să vadă ce acte normative trebuie să fie adoptate pentru ca zecile, sutele, miile de oameni care ori au fost condamnaţi pe nedrept, ori au fost condamnaţi pe baza unor probe şi instrumentării unor dosare folosind nişte proceduri ilegale, să poată să aibă şansa să nu ispăşească o pedeapsă sau să nu fie condamnaţi în continuare nevinovaţi.
Întrebat dacă i-a dat un termen premierului, Dragnea a răspuns: I-am dat un termen în viaţa asta. Un termen rezonabil, nu am zis ziua de, ora de.
I-am cerut premierului să discute să se consulte cu colegii din guvern, să vadă ce acte normative trebuie adoptate pentru ca zecile, sutele de oameni care au fost condamnați pe bază de proceduri nelegale să nu fie nevoiți să ispășească sau să fie în continuare condamnați. Nu știu care este soluția, amnistie sau altceva. Guvernul trebuie să vină cu ceva. Lucrurile nu pot rămâne așa. I-am dat un termen rezonabil.
DESPRE GABRIELA FIREA
Nu e adevărat că aș fi în spatele blocării unor proiecte ale Primăriei Capitalei, cum a spus Gabriela Firea.
Doamna Carmen Dan a vorbit din regulamente și din legi, nu a dat vina pe prefectul Speranța Cliseru. Nu sunt de acord cu Gabi Firea, dar îi înțeleg supărarea. Eu am susținut-o la Primăria Capitalei, nu o să auziți că o să o critic. Sper că va trece peste aceasă supărare.
Toți colegii, cu excepția unuia, s-au pronunțat împotriva propunerii Gabrielei Firea de demitere a ministrului Internelor, Carmen Dan.
DESPRE JANDARMERIE:
Jandarmeria a acționat corect pe 10 august. Vrem să guverneze anarhia? Eu cred că nu.
Ce s-ar întâmpla dacă s-ar face un protest și 400 de oameni ar merge la Cotroceni și i-ar ruga pe jandarmi ”dați-vă la o parte că vrem să vizităm Palatul Cotroceni”?
DESPRE PROTOCOALE, GIULIANI ȘI MAIOR
Puțin mă interesează dacă scrisoarea lui Giuliani a fost plătită. Ni se pare normal ca justiția din România ca justiția să fie penetrată de SRI atâția ani? Vi se pare normal să fie protocoale între SRI și instanța supremă? Am auzit că există un protocol între DNA și TVR.
Premierului i s-a transmis și să îi solicite ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, începerea procedurilor de rechemare în țară a ambasadorului României în SUA, George Maior. el trebuie să dea explicații în legătură cu protocoalele.
Premierului i s-a cerut o ordonanță de urgență pentru anularea protocoalelor dintre parchete și SRI și a efectelor acestora.
DESPRE PREZIDENȚIALE
Nu am vrut niciodată să candidez la prezidențiale, nu imi doresc nici acum. Important e ca Iohannis să nu mai fie președinte încă cinci ani.
Am stabilit că trebuie să avem un candidat comun PSD-ALDE la alegerile prezidențiale. Ar fi dificil să mergem pe liste separate la europarlamentare și cu candidat comun la prezidențiale.
DESPRE EVALUAREA LUI AUGUSTIN LAZĂR
Eu cred că este total îndreptăţită evaluarea. O evaluare nu înseamnă neapărat că a greşit. Poate că după evaluare va ieşi „FB” (calificativul „Foarte bine”, n.r.).
DESPRE REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE
Pe 7 octombrie va fi referendum pentru pentru redefinirea noțiunii de căsătorie în Constituție.
Suspendarea președintelui Iohannis „e într-un picior”.
Nimeni nu mi-a cerut să fac un spate, nici azi, nici ieri.
Am discutat și despre pesta porcină. Le-am solicitat miniștrilor Daea și Teodorovici ca despăgubirile să nu se acorde la greutatea animalului sacrificat, ci la cea la care ar ajunge până la Crăciun. Alocarea de bani va începe la o săptămână după rectificarea bugetară.
Am decis să prelungim existența voucherelor de vacanță pentru următorii doi ani.
Au fost aprobate primele investiții prin parteneriat public-privat și programul de reabilitare a stațiunilor balneare.