Lider USR: „Oricât ne-ar costa, merită scoși romii din Centrul Vechi. Întâi trebuie curăţenie”. Reacţia lui, după valurile de critici

Data publicării:
botosani

Vicepreşedintele USR Botoşani, Adrian Hobjilă, a stârnit valuri de critici după ce, în prezentarea unui proiect pentru oraş, a declarat că romii trebuie scoşi din Centrul Vechi, „oricât ne-ar costa”, pentru că „merită”.

„Avem o soluție de a scoate romii din Centrul Vechi, reamenajăm totul. Oricât ne-ar costa, merită scoși romii din Centrul Vechi. Avem soluții. Prima dată trebuie curățenie și abia apoi poți face ceva acolo”, a susţinut Adrian Hobjilă.

Mai ales că, admite chiar politicianul, mulți dintre cei ce locuiesc în Centrul Vechi sunt proprietari sau au forme legale.

Întrebat la RFI despre intențiile sale, Adrian Hobjilă susține că nu a vrut să dea o conotație negativă. El şi-a cerut scuze pentru afirmaţia sa.

„În cadrul acestui proiect am scăpat o expresie total nefericită și total nepotrivită, că înainte de a reface și a reamenaja Centrul Vechi, ar trebui să scoatem romi de acolo. Îmi cer și pe această cale scuze față de comunitatea romă.

În următoarele două, trei zile am primit tot felul de injurii, tot felul de epitete, rasist, xenofob, fascist. Am făcut o postare pe Facebook pe pagina personală, fără niciun cuvânt despre grup. Din tot ce am prezentat noi în proiectul de refacere a centrului vechi a fost extrasă numai partea asta total nefericită. Pentru a putea face curățenie și pentru a putea face ceva în centrul vechi, trebuie să scoatem comunitatea de romi de acolo. E jale. Acolo nu se mai circulă noaptea, nu se mai circulă ziua”, a explicat el-

Hobjilă a adăugat că nu era o idee de scos cu forța, ci „de negociere cu ei, de vorbit cu ei, de înțelegere”.

„În Botoșani e curentul ăsta ca atunci când vorbești de centrul vechi, toată lumea să spună romii din centrul vechi. Este vorba asta împământenită. Ca și cum ai spune steliștii din Ghencea, dinamoviștii din Ștefan cel Mare. A fost scăparea și greșeala mea pentru care, sincer, nu am căutat să îmi cer scuze. Nu sunt rasist, nu sunt homofob, nu sunt xenofob, nu sunt fascist. Efectiv a fost o scăpare. A început să se rostogolească un bulgăre”, a conchis vicepreşedintele USR Botoşani.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri