„Antecamera iadului” din Brăila, transformată în obiectiv turistic

Un consiliu judeţean din România are în proiect să refacă o fostă puşcărie comunistă, lagăr de muncă forțată, în muzeu al ororilor din acea perioadă.

Pușcăria în cauză se găsește în Insula Mare a Brăilei și a fost denumită şi "antecamera iadului" din cauza chinurilor, bătăilor şi torturilor la care erau supuşi aici deţinuţii politici, potrivit preşedintelui CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac.

Urmărește aici un reportaj dedicat unităților concentraționare  de la Salcia și Ostrov.

Deținuții au fost folosiți în special la muncile de desecare ale insulei derulate în anii 50-60 care au dus la apariția celei mai mari exploatații agricole din țară.

"Încercăm să reabilităm fosta puşcărie comunistă din Insula Mare a Brăilei. Vrem să prindem puşcăria într-un circuit turistic şi să arătăm întregii lumi cum a arătat lagărul de muncă forţată de la Salcia, unde foarte mulţi deţinuţi au murit ca urmare a torturilor inimaginabile la care erau supuşi", a declarat preşedintele CJ Brăila.

Lagărul de muncă forţată de la Salcia a fost înfiinţat în primăvara anului 1952, iar la înfiinţare avea o capacitate de cazare de 200 persoane, care a fost extinsă, ulterior, la aproximativ 2.000 de persoane, potrivit unui document din arhiva CNSAS - "Documentar privind procesul intentat unor cadre şi deţinuţi de la fosta colonie de muncă Salcia (Vol. D54/3, fond Salcia-CNSAS)".

Din datele existente rezultă că, în primele patru luni, efectivele de deţinuţi politici din această colonie au ajuns la 4.000 persoane, fiind dublată capacitatea de cazare din lagăr, ceea ce însemna că jumătate dintre deţinuţi erau nevoiţi să doarmă afară, indiferent de anotimp.

Potrivit mărturiilor deţinute în arhivele CNSAS, mulţi deţinuţi de la Salcia au fost loviţi cu ranga de fier, cazmaua, lopata, cravaşa, unii dintre ei murind în urma traumatismelor, alţii rămânând schilozi pentru toată viaţa, iar alţii erau împuşcaţi direct. Deţinuţilor bolnavi li se interzicerea tratamentul medical şi erau scoşi la muncă împotriva prescripţiilor medicale, fapt soldat cu moartea unora. Unii deţinuţi erau introduşi în carcere descoperite iarna, erau dezbrăcaţi în ger şi obligaţi să intre în apă până la brâu ca să taie stuf şi papură, erau alergaţi călare şi călcaţi în copitele cailor, erau scoşi la lucru dezbrăcaţi iarna, iar unii erau pedepsiţi să stea ore în şir în apa îngheţată. Deţinuţii erau legaţi de mâini şi ţinuţi în pielea goală vara, zi şi noapte, pentru a fi muşcaţi de ţânţari, alţii erau îngropaţi de vii în pământ.

Din iunie 1952, până în martie 1953, la "Salcia" au murit 63 de deţinuţi ca urmare a torturilor la care au fost supuşi, dar numărul exact al deţinuţilor care au murit la "Salcia" până în 1964, când au fost desfiinţate lagărele de muncă forţată, nu se ştie cu exactitate.

În apropiere de localitatea Piatra Frecăţei se află groapa comună în care au fost înmormântaţi, fără cruce şi fără preot, toţi cei care au trăit calvarul regimului inuman de la Salcia, aici fiind ridicat, la iniţiativa Arhiepiscopiei Dunării de Jos, un monument în memoria victimele închisorii comuniste de la Salcia.