Klaus Iohannis: Planeta noastră are resurse finite, astronomia ne dă speranța unui viitor de descoperiri

Data actualizării: Data publicării:
Klaus iohannis discurs de la tribuna de la cotroceni
Președintele Klaus Iohannis a deschis AstroFest, un eveniment dedicat Zilei Astronomiei Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța cercetării și cunoașterii și l-a felicitat pe Dumitru Prunariu, primul român care acum 40 de ani a zburat în spațiu, dar și pe elevii olimpici ai României, într-un mesaj transmis luni în deschiderea festivalului AstroFest, eveniment dedicat Zilei Astronomiei. 

„Domnule Prunariu, sunteți un deschizător de drumuri autentic, primul român care a zburat în spațiu. La mulți ani, cu ocazia celor 40 de ani de la acel moment istoric! Este admirabilă perseverența de a vă dedica întreaga carieră atât cercetării și explorării spațiului, cât și misiunii de a-i ajuta pe tineri și societatea în ansamblu să conștientizeze importanța acestui domeniu. În acest sens, contribuțiile dumneavoastră la dezvoltarea colaborărilor României cu partenerii internaționali sunt de o însemnătate deosebită”, a spus președintele Klaus Iohannis, adresându-se lui Dumitru Prunariu, prezent la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni.

„Astronomia este nu doar una dintre cele mai vechi științe ale umanității, dar este și unul dintre cele mai provocatoare domenii ale gândirii și cercetării. Planeta noastră are resurse finite și suntem mereu într-o cursă cu noi înșine pentru a le gestiona cât mai eficient. Astronomia ne dă însă speranța unui viitor de descoperiri care să aprofundeze cunoașterea universului și, implicit, a lumii noastre, în ultimele decenii multiplicându-se demersurile europene și internaționale privind explorarea pașnică a spațiului”, a spus președintele Klaus Iohannis.

El a mărturisit că astronomia este un domeniu care l-a pasionat întotdeauna și despre care se informează permanent.

„Vreau să îi felicit, în mod special, pe elevii olimpici internaționali la astronomie și astrofizică, prezenți astăzi aici, care duc mai departe flacăra acestei științe în România. În spatele excelentelor voastre rezultate stă o pasiune pe care vă încurajez să o aveți și în continuare”, le-a transmis șeful statului elevilor prezenți la Cotroceni.

El l-a nominalizat pe tânărul Gabriel Cristian Neagu, care a descoperit mai multe stele variabile. Șeful statului consideră că performanțele acestui tânîr sunt „remarcabile dovezi ale legăturii dintre pasiune și performanța în cercetare”. 

„Promovarea astronomiei nu ar fi posibilă fără cei care depun constant eforturi și dăruire în sprijinul alfabetizării științifice”, a arătat Klaus Iohannis. Președintele menționat în context pe scriitorul Alexandru Mironov și echipa revistei „Știință și Tehnică” pentru că „au rămas consecvenți în acest demers”.

Președintele își dorește ca elevii excepționali ai României să rămână în țară și să-și continue aici drumul început, considerând că au exemple care pot să îi ispire. „Vă doresc să continuați drumul început, în România, cu rezultate care să ne facă mândri” - le-a spus Klaus Iohannis. Șeful statului și-a încheiat mesajul cu expresia în latină: „PER ASPERA AD ASTRA!” (Pe căi anevoioase se ajunge la stele)

Discursul lui Klaus Iohannis în deschiderea AstroFest

„Domnule Primar Ciucu,

Domnule Prunariu,

Domnule Mironov,

Domnule Bănuță,

Dragi elevi,

Distinși astronomi,

Bine ați venit la Palatul Cotroceni!

Vă mărturisesc că îmi face o deosebită plăcere să găzduiesc acest eveniment dedicat unui domeniu care m-a pasionat dintotdeauna și despre care mă informez permanent, mai ales că în ultimii ani s-au făcut pași majori.

Astronomia este nu doar una dintre cele mai vechi științe ale umanității, dar este și unul dintre cele mai provocatoare domenii ale gândirii și cercetării.

Planeta noastră are resurse finite și suntem mereu într-o cursă cu noi înșine pentru a le gestiona cât mai eficient. Astronomia ne dă însă speranța unui viitor de descoperiri care să aprofundeze cunoașterea universului și, implicit, a lumii noastre, în ultimele decenii multiplicându-se demersurile europene și internaționale privind explorarea pașnică a spațiului.

Dragi invitați,

Educația și cercetarea au fost și rămân calea către progres și evoluție. Avem în această sală, alături de noi, oameni care și-au dedicat timpul și cunoștințele domeniului astronomiei, explorării spațiului cosmic sau care se află la începutul unui astfel de drum.

Vreau să îi felicit, în mod special, pe elevii olimpici internaționali la astronomie și astrofizică, prezenți astăzi aici, care duc mai departe flacăra acestei științe în România. În spatele excelentelor voastre rezultate stă o pasiune pe care vă încurajez să o aveți și în continuare.

Performanțele tânărului Gabriel Cristian Neagu, care a descoperit mai multe stele variabile, sunt remarcabile dovezi ale legăturii dintre pasiune și performanța în cercetare. Promovarea astronomiei nu ar fi posibilă fără cei care depun constant eforturi și dăruire în sprijinul alfabetizării științifice.

Domnul Mironov și echipa Revistei „Știință și Tehnică” au rămas consecvenți în acest demers, motiv pentru care le adresez felicitări.

În Proiectul „România Educată” acordăm o atenție specială științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii, pe scurt STEM. De aceea, evenimente precum Festivalul „Astrofest”, care promovează știința spațiului, tehnologia şi ingineria spațială, merită susținute și încurajate.

Domnule Prunariu,

Sunteți un deschizător de drumuri autentic, primul român care a zburat în spațiu. La mulți ani, cu ocazia celor 40 de ani de la acel moment istoric! Este admirabilă perseverența de a vă dedica întreaga carieră atât cercetării și explorării spațiului, cât și misiunii de a-i ajuta pe tineri și societatea în ansamblu să conștientizeze importanța acestui domeniu. În acest sens, contribuțiile dumneavoastră la dezvoltarea colaborărilor României cu partenerii internaționali sunt de o însemnătate deosebită.

Dragi elevi,

Aveți în această sală exemple care pot să vă inspire să vă dedicați cu pasiune domeniului astronomiei și al astrofizicii. Vă doresc să continuați drumul început, în România, cu rezultate care să ne facă mândri.

PER ASPERA AD ASTRA!

Vă mulțumesc!”

 
 
 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”