Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor

Data actualizării: Data publicării:
Klaus iohannis cu masca de protectie gesticuleaza in timpul unei conferințe de presă
Președintele României, Klaus Iohannis Foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind promulgarea legii prin care sunt eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, a anunțat Administrația Prezidențială.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat pe 17 februarie pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Potrivit proiectului adoptat, nu se vor mai acorda nici cele aflate în plată.

Anunțul Administrației prezidențiale vine după ce Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat că nu a sesizat Curtea Constituțională pentru legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor. Asociația Foștilor Parlamentari înaintase o petiție Avocatului Poporului în care cerea sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

„Nu am sesizat Curtea Constituțională. Termenul a expirat ieri. Nu am identificat niciun motiv de neconstituționalitate”, a declarat Renate Weber, pentru Digi24.ro.

Asociația Foștilor Parlamentari susținea că este „discriminatoriu” ca cei care aplică legea, cum ar fi magistrații, să primească pensie specială, iar parlamentarii, cei care „creează legea” să nu primească o indemnizație pentru limită de vârstă.

De asemenea, asociația susține că abrogarea acestui „drept” „aruncă în derizoriu activitatea legislativă a parlamentarilor”. „Totodată, adoptarea acestui act legislativ aduce în discuție teoria drepturilor câștigate, fiind un drept conferit prin lege, la fel ca pensiile de serviciu ale magistraților”, se mai arată în petiție.

Asociația Foștilor Parlamentari se plânge și că termenul de „pensie specială” vehiculat în diferite medii ale societății, este „manipulatoriu și menit a crea confuzie și repulsie” în rândul populației.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...