Numărul cazurilor de coronavirus din România a crescut la 246 de pacienți. A crescut și numărul de români aflați în izolare și carantină: peste 26.000 de oameni, dar și al celor care ignoră cu bună știință recomandările autrităților de a sta acasă.
Un român a făcut un act de bravură din încălcarea regulilor, filmându-se la întâlniri cu prietenii deși ar fi trebuit să fie la autoizolare, după ce s-a întors în România pe 10 martie.
„Nu există corona lu' dracu'”, spune bărbatul.
„Epidemia e o conspirație, manca-v-aș creieru’, sunt interese străine la mijloc, chinejii e atacați fără milă la cașcaval. Ordinea mondială și-a luat-o la temelie, dar fratili tău se simte bine și-l doare la pendulă”, spune Cătălin Geolgău, potrivit Rise Project.
„Stați c-am intrat în casă, cu fratele pe spate, șeful României. Prietenii mei, suntem bine, mulțumim lui Dumnezeu, suntem bine!”, mai spune el, în timp ce se salută cu patru-cinci persoane.
Atunci când a intrat în țară, bărbatul a spus că vine din Elveția, deși pe 9 martie se afla la Milano, potrivit imaginilor publicate de el pe Facebook.
S-a oprit în Prahova, fiind văzut plimbându-se cu mașina, a luat cu asalt o redacție locală, iar într-un final a fost dus la spital. El nu prezenta simptome așa că a fost lăsat acasă, în izolare, însă a ieșit din nou la plimbare prin oraș, adunându-se cu câțiva prieteni ca să bea.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
După șase zile, IPJ Prahova și procurorii ploieșteni au confirmat marți pentru Rise Project ca i-au deschis dosar penal în baza articolului 352 din Codul Penal, privind „zădărnicirea combaterii bolilor”.
Cristian Ionescu, prefectul de Prahova, a declarat potrivit sursei citate, că bărbatul a fost amendat cu 20.000 de lei de inspectorii DSP, iar IPJ Prahova i-a deschis dosar penal pentru că nu a respectat autoizolarea.
În total, în Prahova sunt deschise 11 dosare penale pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”.
O asociație de magistrați cere majorarea pedepselor pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, de la 2 ani la 15 ani de închisoare pentru cazurile cele mai grave.