VIDEO Dragnea: „Dacă voiam să ies din închisoare, puteam sa plătesc un preț. Prețul era România”. ICCJ a refuzat punerea în libertate

Data actualizării: Data publicării:
dragnea iccj captura

Ieri la Tribunalul București, azi la Înalta Curte de Casație și Justiție. Liviu Dragnea insistă și încearcă să-i convingă pe judecători să-l elibereze din închisoare. La Înalta Curte s-a judecat a treia cerere de eliberare depusă de fostul lider PSD. Acesta a ajuns la instanță joi dimineață pentru a-și susține cauza.

ACTUALIZARE 19:30 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, contestaţia la executare formulată de fostul lider social-democrat Liviu Dragnea împotriva condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare pe care a primit-o în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.


Fostulul președinte al PSD a depus o contestaţie la executarea pedepsei.

Din Decizia CCR nr 417 din 03.07.2019 rezultă indiscutabil că sentinţa penală prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate şi pe care acum o execută strict în temeiul acestei sentinţe (devenite definitive prin respingerea apelurilor pe latură penală) a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, adică de o instanţă care nu este prevăzută de lege, cu violarea dreptului la un proces echitabil”, se arată în cererea depusă la Înalta Curte.

Contestatorul nu exercită vreo cale (ordinară sau extraordinară) de atac împotriva hotărârii definitive de condamnare, nu pune în discuţie temeinica şi/sau legalitatea sau autoritatea de lucru judecat ale hotărârii penale definitive de condamnare, ci solicită exclusiv eliberarea sa imediată, ca urmare a publicării oficiale a deciziei CCR care constituie o impiedicare la executare”, se mai arată în cerere.

Dragnea le-a spus judecătorilor că stă nevinovat de 8 luni la închisoare și că a fost condamnat de un complet constituit fără respectarea legii.

Cu toate că în presă s-a spus că vreau să ies cu orice preț din închisoare, dacă voiam, puteam sa plătesc un preț, dar n-am vrut compromisuri. Și eu am dreptul la proces”, a spus el.

La ieșirea din sala de judecată, dragnea a fost  întrebat de jurnaliști ce a vrut să spună în legătură acest preț. Răspunsul lui a fost: „Prețul era România”.

Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția copilului Teleorman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri