Vâlcov ar dori amnisterea și grațierea unor fapte penale: Un moment zero în anul centenar, potrivit pentru toată lumea

Data actualizării: Data publicării:
Dragnea_Valcov_agerpres
Foto: Agerpres

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă, condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, a declarat luni seară, la Antena 3, întrebat dacă Guvernul pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă privind aministierea şi graţierea unor fapte penale, că „un moment zero în anul Centenar” ar fi „un moment potrivit pentru toată lumea” şi că o astfel de decizie depinde de premier.

20170619_ICCJ_DARIUS_VALCOV_05_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

„Moment zero în anul centenar este un moment potrivit pentru toată lumea, pentru că în acel moment zero poate se vor putea spune multe lucruri, care poate astăzi nu se pot spune. Asta e părerea mea, separat de cea de consilier de stat”, a declarat Darius Vâlcov, întrebat dacă Guvernul pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă privind aministierea şi graţierea unor fapte penale.

El a spus că o astfel de decizie depinde de premier.

„Eu sunt consilier pe economic şi pe social. Neţinând de mine justiţia, şi este şi de înţeles că nu aş dori să mă amestec, decizia este la primul ministru”, a adăugat Vâlcov.

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat în 8 februarie 2018 de către instanţa supremă la opt ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil.

De asemenea, instanţa a decis menţinerea sechestrului instituit în acest dosar pe bunuri şi conturi ale actualului consilier al premierului. Decizia pronunţată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă.

Sursa: News.ro

Citiţi şi: Lovitura lui Dragnea se va lăsa şi cu victime colaterale. Să le cunoaştem

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...