V.Vosganian, în note depuse la Senat: Rog colegii senatori să nu voteze cererea de urmărire penală

Data publicării:
vosganian crop

 

Având în vedere solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adresată Senatului României, de a cere urmărirea mea penală pentru infracţiunile de complot şi subminare a economiei naţionale, depun următoarele note scrise, în atenţia Comisiei juridice şi a Plenului Senatului României, cu următoarea structură:

1.Puterea exclusivă de apreciere a Senatului de a cere urmărirea mea penală pentru fapte săvârşite în calitate de membru al Guvernului.

2.Natura exclusiv politică, iar nu penală, a faptelor reţinute de parchet.

3.Caracterul corect al deciziilor politice luate.

4.Reaua-credinţă manifestă a procurorului de caz.

5.Concluzii”, se arată în articolul datat 23.09.2013, postat joi pe blogul senatorului PNL.

Vosganian menţionează că, în ceea ce îl priveşte, a fost vorba exclusiv de decizii politice, privind economia naţională, propuse şi/sau adoptate conform atribuţiilor de ministru de resort.

„Sunt decizii pur politice, fără nicio conotaţie penală. Mai mult – deşi fără relevanţă în plan penal -, aceste decizii politice s-au dovedit şi benefice din punct de vedere economic”, adaugă senatorul.

Acesta mai susţine că la dosar „nu există absolut nicio probă (interceptări telefonice, declaraţii de martori, alte probe) privind vreo implicare” a sa în vreun complot sau în subminarea economiei naţionale.

Senatorii din Comisia juridică au început, în 18 septembrie, studierea, într-o primă şedinţă, a materialului probatoriu trimis de Parchet în cazul lui Varujan Vosganian, preşedintele Comisiei, Tudor Chiuariu, afirmând, la finalul întrunirii, că liberalul a trimis deja un punct de vedere.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...