USL caută înlocuitor la CCR pentru Iulia Motoc

Data publicării:
ccr iulia motoc RESIZE-Mediafax Foto-Bogdan Stamatin 1

Cel mai probabil, viitorul judecător va fi propus de PSD, iar până acum au fost vehiculate două nume: cel al senatorului social-democrat Ioan Chelaru şi al Corinei Dumitrescu, membru CSM fără drept de vot.

Dumitrescu a fost propusă, anul trecut, pentru postul de ministru al Educaţiei, însă a fost nevoită să renunţe în urma scandalului falsificării studiilor universitare - şi-a trecut în CV că a absolvit cursurile Universităţii americane Stanford, dar presa a descoperit că această declaraţie era un fals.

La rândul său, Ioan Chelaru, celălalt nume vehiculat pentru postul de judecător al Curţii Constituţionale, este senator PSD din 2004. Anterior, el a fost avocat, fiind cunoscut pentru faptul că a fost apărătorul controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

Ioan Chelaru

-din 2004 senator PSD

- din mai 2013 - preşedinte al Uniunii Juriştilor din România

- din 1980 - avocat

Corina Dumitrescu

- din iunie 2012 - membru CSM

- 2007- 2012- rector al Universităţii Dimitrie Cantemir

- fost secretar general în Ministerul Justiţiei.

Potrivit Constituției, judecătorii Curții Constituționale sunt desemnați, pentru un mandat de nouă ani, de către cele două Camere ale Parlamentului, la propunerea grupurilor parlamentare, și de către Președinție. Ei nu trebuie să fie neapărat magistrați ci, potrivit articolul 143 din Constituție, „judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior”.

Cu trei luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe Preşedintele României, solicitându-l să numească un altul în locul lui; numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.
Mandatul actualului judecător la CEDO, Corneliu Bîrsan, se încheie oficial în 16 decembrie, când împlinește 60 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei