Bărbatul - acuzat de mai multe spargeri date în Elveţia – a fost găsit în apropierea unui supermarket. El a opus rezistenţă când a fost prins.
Fugarul va trebui să explice dacă a plănuit fuga sau doar a profitat de neatenţia poliţiştilor.
Poliţiştii rămân în alertă pentru a-l găsi şi pe cel de-al doilea evadat, acuzat de vânzare de bunuri furate din Portugalia.
Cei doi au fost aduşi ieri de la Inspectoratul de Poliţie din Vaslui la Curtea de Apel Iaşi şi au profitat de neatenţia poliţiştilor. În momentul în care au ieşit din instituţie, bărbaţii au reuşit să fugă.
Cei doi au mandate de arestare internaţională şi erau aduşi cu propunere de predare către autorităţile judiciare din ţările în care au comis infracţiunile.