Un tânăr din Deva este cercetat de poliție, după ce și-a înscenat un jaf de 40.000 de euro. Bărbatul a încercat să ascundă astfel de familie banii pierduți, într-o singură lună, la păcănele, scrie Agerpres. Doar că polițiștii și-au dat seama și, pus în fața adevăratelor probe, așa-zisa victimă și-a recunoscut, în final, minciuna.
Ca să-și facă credibilă povestea, tânărul de 26 de ani le-a spus polițiștilor că luni, 15 ianuarie 2024, persoane necunoscute au intrat în apartamentul lui din Deva. Aveau fața acoperită și l-ar fi lovit în zona capului, după care l-ar fi legat de scaun cu bandă adezivă. Ulterior, hoții ar fi forțat și deschis casa de valori a familiei, în care se aflau 40.000 de euro. Au luat toți banii și au plecat, povestea tânărul.
În urma apelului la 112, poliţiştii au deschis dosar penal pentru tâlhărie calificată şi lipsire de libertate şi au început verificările. În urma anchetei și-au dat seama, însă, de o serie de neconcordanțe între varianta tânărului și așa-zisele probe găsite.
"Pus în faţa probelor, tânărul a recunoscut că a reclamat săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie calificată şi că a fabricat probe ireale, cu scopul de a ascunde în faţa membrilor familiei faptul că a sustras, în perioada septembrie 2023-octombrie 2023, dintr-un seif aflat în locuinţă, suma de bani pe care i-a jucat şi i-a pierdut la jocuri de noroc", a mai precizat IPJ Hunedoara.
Tânărul de 23 de ani este cercetat acum pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.
Editor : Izabela Zaharia