Video&Foto Un tânăr din Botoșani a fost prins cu 10 kilograme de canabis în mașină. Drogurile fuseseră aduse din Spania cu o firmă de curierat
Data publicării:
Un tânăr din Botoșani a fost arestat preventiv 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant, în timp ce transporta cu mașina 10 kilograme de canabis. Drogurile erau ascunse într-o geantă de voiaj, printre mai multe alimente, și fuseseră aduse din Spania cu o firmă de curierat, spun procurorii DIICOT.
Bărbatul a fost oprit în trafic, în cursul zilei de miercuri. În mașina lui, polițiștii au descoperit o geantă de voiaj. Când au deschis-o au găsit mai multe produse alimentare, iar printre ele și pungi pline cu canabis.
"Din cercetările efectuate s-a stabilit că drogul de mare risc, ambalat în mai multe pungi, a fost introdus în țară din Spania, prin intermediul unei firme de curierat, fiind disimulat într-un colet ce conținea diverse produse alimentare", au transmis reprezentanții DIICOT.
După audieri, bărbatul a fost reținut 24 de ore pentru trafic de droguri. În cursul zilei de joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.