Un ofiţer de poliţie a fost arestat după ce a falsificat probe în dosare care vizau o grupare specializată în infracţiuni cu violenţă

Data publicării:
ecuson al politiei romane
Un ofiţer de poliţie a fost arestat după ce a falsificat probe în dosare care vizau o grupare specializată în infracţiuni cu violenţă.

Un ofiţer de poliţie judiciară din Bacău, acuzat de comiterea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, a fost arestat pentru 30 de zile, alături de alte trei persoane. El este acuzat că, încă din 2019, ar fi falsificat probe în diferite dosare care vizau o grupare specializată în infracţiuni cu violenţă şi a refuzat să administreze probe.

„La data de 16 ianuarie a.c., ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău au pus în executare două dintre mandatele de percheziţie domiciliară emise într-un dosar penal instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. În această cauză penală, instanţa competentă a dispus luarea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile faţă de patru inculpaţi, trei fără calitate specială şi un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău”, a transmis, marţi, Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat de presă.

Potrivit surse citate, măsura preventivă a fost menţinută de magistraţii Tribunalului Bacău, care, prin încheierea din data de 22 ianuarie 2024, au respins contestaţiile formulate de cei patru inculpaţi împotriva măsurii preventive.

„Urmărirea penală vizează săvârşirea de către mai multe persoane (membri ai grupării «Mîrza» din municipiul Oneşti), în perioada 2019 - până în prezent, a numeroase infracţiuni de loviri şi alte violenţe, influenţarea declaraţiilor, ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”, anunţă DGA, potrivit News.ro.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării au fost sprijiniţi de poliţist, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.

„În calitate de lucrător de poliţie judiciară în cadrul IPJ Bacău, în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la instrumentarea mai multor dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a membrilor grupării „Mîrza“ şi în vederea îngreunării cercetărilor penale, a falsificat probe rezultate din anchetă şi a omis, cu intenţie, să administreze probele necesare justei soluţionări a cauzelor, omisiune care a avut drept consecinţă, în unele cazuri, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale”, arată DGA.

La data de 16 ianuarie 2024, la locuinţele inculpaţilor şi în alte locaţii din municipiul Oneşti au fost efectuate, în vederea identificării şi ridicării de probe, percheziţii autorizate de judecători din cadrul Judecătoriei Bacău la solicitarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Băncile renunță la bancomate. Ce se întâmplă cu cei care vor bani cash? De unde vor scoate bani?
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...