Un hunedorean care a completat greșit declarația în timpul stării de urgență a aflat abia luna trecută că trebuie să plătească amendă

Data actualizării: Data publicării:
polițiști dau amenzi
Foto: Facebook/Poliția Română

Sunt români care nu au fost anunţaţi pe loc că au fost amendaţi în vremea când se guverna prin ordonanţe militare şi s-au trezit abia luna trecută cu procesul-verbal acasă. Un astfel de caz vine din Deva, unde un cetăţean a aflat că ar trebui să plătească o amendă de 2.000 de lei. A contestat deja sancţiunea, iar luna aceasta aştepată decizia instanţei și cel mai probabil îi va fi favorabilă. 

„Clientul meu a fost să ajute o rudă mai în vârstă, a bifat acolo că asigură bunurile de strictă necesitate, fără să conştientizeze că se referea doar la persoana sa şi a membrilor din cadrul gospodăriei şi că ar fi trebuit să bifeze ajutorarea unei persoane vulerabile. A fost sancţionat, dar nu i s-a comunicat pe loc procesul-verbal, i-a fost comunicat prin poştă la două luni după ce a fost efectiv oprit de poliţie”, a declarat pentru Digi24 Lavinia Stroia, avocat al Baroului Hunedoara.

„Procesul-verbal i-a fost comunicat în 9 iunie, ulterior, evident, emiterii deciziei CCR şi am formulat plângere în termen legal de 15 zile”, a precizat avocata.

Ea spune că sunt o mulțime de plângeri pentru contestarea amenzilor din starea de urgență și există toate șansele ca astfel de procese să fie câștigate, iar amenzile anulate. În consecință, și sumele care au apucat să fie plătite vor fi restituite.

„Din câte ştiu eu, cam fiecare coleg are câte un proces-verbal, două, în care a fost angajat să le conteste. Întrucât nu există o bază legală pentru aplicarea sancţiunii, şansele sunt 100%, adică proceul-verbal urmează a fi anulat de instanţa. În cazul fiecărui proces-verbal de contravenţie anulat, amenzile se restituie, aceasta e o prevedere a legii”, a declarat Lavinia Stroia, avocat.

Instanțele din România șterg amenzile primite în starea de urgență. Primele procese au fost deja câștigate

Instanţele din România au început să şteargă amenzile primite de români în perioada stării de urgenţă. Au fost câştigate deja primele procese, în baza deciziei Curţii Constituţionale care a spus în luna mai că amenzile date pentru încălcarea ordonanţelor militare sunt ilegale. Statul român este obligat să restituie banii în cazul în care oamenii au apucat să plătească amenzile luate. 

În perioada stării de urgenţă peste 300.000 de români au fost amendaţi - iar cuantumul s-a ridicat la o sumă colosală, un record în România: echivalentul a 12 milioane de euro. Guvernanţii se gândeau la acel moment să ajute spitalele cu aceşti bani.

Doar că în luna mai, judecătorii CCR au spus că amenzile au fost mult prea mari în raport cu salariile românilor. Aceste amenzi ajungeau până la 20.000 de lei pentru persoane fizice.

Mulţi români le-au contestat, au avut acest drept timp de 15 zile de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial.

Nici nu au trecut două luni și deja se câştigă primele procese. Jurnaliştii de la Profit.ro au studiat hotărâri ale instanţelor şi spun că inspectoratele de poliţie sunt de acord cu admiterea plângerilor, pentru că trebuie să fie respectată decizia CCR.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Digi RCS RDS oferă românilor aceste telefoane la 0 lei. Care sunt condițiile pentru smartphone-uri Samsung...
Digi FM
Negocieri cruciale în coaliția pro-europeană: Nume surpriză pentru candidatul unic la prezidențiale
Pro FM
Presupusul fiu ilegitim al lui Jay-Z, revoltat de reacția rapperului după ce s-a spus că a abuzat o fetiță...
Film Now
Salma Hayek, pozată fără haine în saună, acoperită doar de două prosoape minuscule. "Cum să dai internetul...
Adevarul
Prezidențiabilii de pe Facebook. Pe cine nominalizează internauții pentru candidatura la Cotroceni
Newsweek
În ce orașe și la ce bănci a intrat pensia pe decembrie? Când ajunge la toți pensionarii?
Digi FM
Dan Negru, reacție dură după ce Mihai Leu a povestit că a fost la un pas de moarte din cauza unei greșeli...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Charlize Theron, superbă, statuară și senină și la o ieșire cu fiicele ei. Cum arată când renunță la rochiile...
UTV
Raluka, despre cum l-a cunoscut pe iubitul ei cu 22 de ani mai in varsta. „Am stat la povesti vreo 6 ore"