Ioan Munteanu, fost lider al PSD, a scăpat de 6 ani de pușcărie prin prescrierea faptelor

Data actualizării: Data publicării:
ioan munteanu
Un fost lider al deputaților PSD scapă de șase ani de închisoare. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dispus, miercuri, încetarea procesului penal împotriva lui Ioan Munteanu, fost lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor, ca urmare a prescrierii faptelor, într-un dosar în care acesta a fost acuzat de procurorii DNA Ploieşti că a cerut 400.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni la conducerea Hidroelectrica - Sucursala Hidrocentrale Bistriţa în vederea deblocării unor plăţi, transmite Agerpres.

La instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti, Ioan Munteanu fusese condamnat în noiembrie 2020 la 6 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, pedeapsă anulată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, ca urmare a aplicării deciziilor Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.

Pe latură civilă, CAB a menţinut decizia tribunalului de confiscare de la Ioan Munteanu a sumelor de 350.000 euro şi 261.373 lei, reprezentând banii traficaţi.

Decizia instanţei este definitivă.

Ioan Munteanu a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în iulie 2017, dosarul ajungând la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de unde s-a mutat la Tribunalul Bucureşti în martie 2018.

Procurorii susţin că, la sfârşitul anului 2009 şi începutul anului 2010, în calitate de deputat şi preşedinte al PSD Neamţ, Ioan Munteanu a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia şi Hidroelectrica - Sucursala Hidrocentrale Bistriţa - Piatra Neamţ, societate comercială cu capital majoritar de stat.

Conform procurorilor, firma omului de afaceri încheiase cu Hidrocentrale Bistriţa trei contracte ce aveau ca obiect furnizarea de sisteme de avertizare - alarmare în caz de accidente la barajele aferente sucursalei.

DNA susține că fostul deputat a cerut 400.000 de euro

DNA susţine că, în schimbul influenţei, fostul deputat a cerut 5% din valoarea contractelor, reprezentând 400.000 euro, bani pe care i-a primit în trei tranşe în perioada 2009-2011.

"În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societăţii beneficiare a contractelor, faţă de care a pretins că are influenţă, pentru ca aceştia să facă demersurile necesare deblocării plăţilor restante către firma omului de afaceri. Procentajul respectiv, reprezentând 400.000 euro, a fost primit de inculpatul Munteanu Ioan în trei tranşe, din care 350.000 euro i-au fost remişi personal. Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei ultimei tranşe de 261.373,40 lei (aproximativ 50.000 euro), în luna iulie a anului 2011, între societatea omului de afaceri şi o firmă administrată de o rudă a inculpatului a fost încheiat un contract fictiv de prestări servicii", arată DNA.

Procurorii spun că Ioan Munteanu a primit în mod direct suma de 350.000 de euro, iar 50.000 de euro au fost viraţi în contul firmei SC Suport Total Media SRL, administrată de fiica sa, având ca justificare un contract fictiv de prestări servicii.

Întâlnirea în cadrul căreia Ioan Munteanu a pretins procentul de 5% a avut loc într-un hotel din Bucureşti, unde erau cazaţi parlamentarii.

Printre martorii audiaţi la proces s-au aflat omul de afaceri Bruno Berdilă (cel care l-a denunţat pe Vasile Blaga la DNA) şi fostul primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

În ianuarie 2018, când era liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Ioan Munteanu a demisionat din funcţia de deputat, invocând probleme de sănătate. 

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...