Un bărbat din Zlatna a fost condamnat la peste 12 ani de închisoare după ce şi-a violat în public fiul cu dizabilități

Data publicării:
barbat cu catuse
Bărbat cu cătușe. Foto: Guliver/GettyImages

Un bărbat din Zlatna care şi-a violat fiul de 22 de ani, care are probleme psihice, a fost condamnat miercuri de Judecătoria Alba Iulia la 12 ani şi 3 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi de ultraj contra bunelor moravuri.

Potrivit soluţiei postate miercuri pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, instanţa l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, fapte comise în mai 2021 şi în 11 iulie 2022, şi la 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, respectiv fapta din vara anului trecut, scrie Agerpres.

Constatând că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente între ele, în consecinţă, instanţa stabileşte inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 3 ani şi 3 luni închisoare, urmând ca, în final, bărbatul să fie condamnat la 12 ani şi 3 luni.

Bărbatul nu are dreptul de a comunica cu persoana vătămată ori de a se apropia la mai puţin de 50 de metri de aceasta pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Decizia este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

În vara anului trecut, bărbatul a fost observat de nişte tineri într-o zonă turistică din Alba Iulia în timpul unui act sexual oral cu fiul său, o persoană cu dizabilitate psihică. Alertaţi de tineri, poliţiştii locali l-au prins, iar acesta a devenit recalcitrant şi şi-a dat jos pantalonii în faţa acestora. Ulterior, în timpul cercetărilor, procurorii au stabilit că, în mai 2021, bărbatul şi-ar fi violat propriul fiu în balconul locuinţei din oraşul Zlatna.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...